„Noi am fost Tarzan, Inter a fost Jane, dar Iancu a uitat că mai era un personaj: maimuța”
Arpad Paszkani a replicat azi dur ultimelor atacuri venite la
adresa echipei sale. Marian Iancu, Gigi Becali sau Adrian Porumboiu au
criticat fără menajamente modul în care ardelenii au câștigat
meciul cu Inter Curtea de Argeș, iar oficialii trupei din Gruia
nu au dorit să rămână datori.
„Cât despre atacurile din partea cluburilor din România
noi până acum am tăcut, am așteptat să luăm titlul să putem vorbi.
Se spune că strugurii sunt acri când nu ajungi la ei. Cât despre
afirmația domnului Iancu că noi am fost Tarzan și cei de la
Internațional au fost Jane, eu știu că în film mai era un personaj,
maimuța, iar asta înseamnă că Timișoara a fost maimuța. Dacă ei
s-au dat la o parte în acel meci pierdut acasă cu 0-2 să ajute
Mediașul, atunci putem să spunem că a fost blat și la CFR –
Internațional. Știam că folosirea lui Viera și Ema Kone va stârni
reacții, noi am discutat numai în cadrului clubului că ar fi mai
bine ca cei doi să nu joace, însă nu anm vorbit cu cei de la
Internațional în acest sens. Dacă ei nu jucau, nu puteam să fim
acuzați de ceva și nici nu ar fi fost presiune pe jucători. Noi nu
plătim jucătorii împrumutați, cluburile la care joacă le achită
salariul. În mod normal Interul nu trebuie să îi folosească,
deoarece pe cât mi-a spus președintele Mureșan între cluburi era o
înțelegere verbală ca ei să nu joace”, a declarat
Paszkany.
Acesta a criticat și arbitrajul de care a avut parte formația sa în
meciul cu Curtea de Argeș.
„De ce lumea care ne contestă nu zice nimic de arbitrajul
cu Internațional? Am avut cel puțin două două penaltyuri clare,
unul la Traore și unul dublu la De Zerbi, fenț și mai apoi fault.
De ce a primit Dani cartonaș roșu pentru un fault la mijlocul
terenului iar Bud singur cu portarul a fost lovit în cap și
jucătorul de la Pitești nu a fost pedepsit? Foarte probabil
arbitrul a vrut să ne dea o mână de ajutor pentru că știa că jucăm
mai bine în 10!”, a mai spus finanțatorul echipei
clujene.