„Noi am jucat pe o primă nesimțită, nu o spun că se sparge televizorul, iar Unirea pe o bere! Am 14 nesimțiți”
După ce la deplasarea de la Lille Vasluiul a fost dezavantajată
clar de arbitraj, acum finanțatorul Adrian Porumboiu a avut parte
din nou de decizii controversate împotriva echipei sale. În prima
repriză, când scorul era de 0-0, patronul moldovenilor a sărit ca
ars la o fază la care Galamaz atinsese mingea cu mâna în propriul
careu. Din mijlocul tribunei 0, unde stătea, Porumboiu a sunat
imediat pe cineva care i-a confirmat că a fost penalty, după care a
strigat la directorul sportiv Cătălin Popa, care se afla pe
bancă:
„A fost henț clar! Clar! Am avut penalty! Dar ar fi penibil
să mă iau de arbitraj când noi nu am jucat nimic„, a spus
Porumboiu, la digisport.
Revenind la meciul propriu-zis, Porumboiu a ținut să îi felicite pe
ialomițeni pentru jocul prestat și să își pună, totodată, la zid
jucătorii săi.
„E păcat că această echipă se destramă. Ne-au dat o
lecție. FC Vaslui a jucat pe o primă nesimțită, nu o spun că se
sparge TV-ul, iar Unirea cred că nici pe o bere. Jucătorii mei au
fost niște nesmițiți, să le fie rușine. Am 14 nesimțiți în echipă,
dar vor primi de acum încolo ce merită. După meci am intrat în
vestiarul Unirii și i-am îmbrățișat pe baieți. Nu înțeleg cum au
putut juca bulgarii: Ghencev parcă era o babă fără dinți. Mi-ar
plăcea să am o echipă ca cea de la Urziceni, o echipă care este
creația lui Dan Petrescu. Domnul Caro e antrenor, e treaba lui ce
face, să antreneze echipa. Nu e vorba de clauză, nu de asta nu îl
dau afară.„, a conchis Porumboiu.
„Zi-i
să-l bage pe Sânmărtean!”
Nervos, la scorul de 2-0 pentru Unirea, Adrian Porumboiu a
răbufnit. L-a strigat pe Cătălin Popa de pe bancă și i-a transmis:
„Zi-i lu ăla (n.r. – Lopez Caro) să-l scoată pe Adailton și
să-i bage pe Sânmărtean sau Bello!”. Se întâmpla în
minutul 65. În minutul 72, au intrat Bello și Sănmărtean,
înlocuindu-i pe Adailton și Milisavljevic.
Iar
s-a cerut demisia lui Caro
Partida de la Urziceni n-a prezentat prea mare interes pentru
public, la meci fiind prezenți aproximativ 200 de suporteri.
Printre ei s-a aflat și o micuță galerie vasluiană, numărând circa
30 de inși. Aceștia s-au concentrat mai puțin pe încurajarea
favoriților, principala lor preocupare fiind solicitarea demisiei
lui Lopez Caro. De altfel, ei au și afișat un banner pe care scria:
„Vaya!” (n.r. – în spaniolă, „Du-te!”). În repriza a doua, fanii
moldoveni au mai scos un mesaj pe care se putea citi: „Nu
poți fi profesionist cu fiul nutriționist”, trimitere la
faptul că Lopez Caro și-a adus băiatul de 19 ani pe post de
nutriționist la echipă.