Șefii de la Poli Timișoara, locul 10 în campionat, cu 15 puncte după 17 etape, intenționează să mai aducă un oficial în staff-ul administrativ al grupării alb-violete.
Presa din Timișoara a scris că înaintea partidei cu Dinamo, 0-1, primarul Nicolae Robu, omul fără care nu se mișcă un deget în club, a stat de vorbă cu fostul oficial al „câinilor” Cristi Bobar (32 de ani). Bănățeanul născut în Reșița a fost văzut de mai multe ori în anturajul timișorenilor și ar putea lucra la trupa antrenată de Florin Marin cu președintele echipei Daniel Stanciu. Aducerea lui Bobar s-ar putea produce în iarnă. Poli Timișoara a început sezonul cu Dan Alexa pe bancă, însă fostul mijlocaș a plecat la Rapid, iar Florin Marin a sosit la gruparea violetă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER