Noiembrie de foc pentru Steaua
Programul viitoarei ediții a Ligii I i-a rezervat echipei din Ghencea un noiembrie „special”, cu șapte meciuri tari în numai 29 de zile.
Foarte probabila calificare a Stelei în grupele Ligii Campionilor va îngreuna calendarul competițional al roș-albaștrilor. Astfel, înainte de a intra în vacanța de iarnă, jucătorii lui Marius Lăcătuș vor fi nevoiți să evolueze într-un ritm infernal, cu partide importante plasate la doar trei zile distanță una de cealaltă. Mai întâi, începutul lunii noiembrie va fi rezervat deplasărilor de foc din „Ștefan cel Mare” și Giulești, plus o întâlnire la vârf cu unul dintre granzii Europei.
Apoi, în partea a doua a lunii, Steaua va fi supusă unui alt tur de forță, întâlnirile cu Timișoara, Craiova și Urziceni fiind completate de penultima etapă în grupele Ligii. În schimb, formația din Ghencea beneficiază de un țintar favorabil în debutul stagiunii, primul derby, cel cu CFR Cluj, fiind programat abia în etapa a noua.
La fel ca sezonul trecut, când a fost nevoită să amâne partidele cu Pandurii și Gloria Bistrița, Steaua se va confrunta și acum cu probleme de calendar. Astfel, meciul din prima etapă de la Vaslui are șanse mari să fie reprogramat, ținând cont de faptul că moldovenii vor juca pe 26 iulie manșa secundă din turul 3 al Cupei Intertoto, cel mai probabil contra belgienilor de la Germinal Beerschot.
Valeriu Argăseală – președinte Steaua