Noii portari ai Iașiului, optimiști că pot ajunge cu CSM Poli în cupele europene. Kelava: „Obiectivul nostru este să ducem echipa în Europa League!”
După ce a renunțat la Branko Grahovac și Alessandro Caparco, CSM Poli Iași și-a asigurat poarta prin transferurile altor doi goalkeeperi străini, Ivan Kelava și Alexei Koșelev. În vârstă de 29 de ani, Kelava a evoluat în carieră la formațiile Dinamo Zagreb, Lokomotiv, Udinese, Carpi, Spartak Trnava, Granada și Debrecen, având și jocuri în Liga Campionilor cu Udinese. Acesta este convins că Iașiul se poate bate pentru un loc în cupele europene în sezonul viitor.
„Cei de aici mi-au spus despre noul proiect, mi-au făcut o ofertă și am acceptat-o, sunt mulțumit de ce am găsit la echipă. Am jucat în mai multe locuri, la mai multe echipe mari, dar și Iașiul e o echipă mare. Ce a fost a trecut, acum mă concentrez pe prezent, pe ce am de făcut la Iași și sper să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele. Cred că împreună ne putem atinge obiectivul, iar obiectivul nostru este să ducem Iașiul în Europa League sau chiar în Champions League„, a declarat Kelava pentru site-ul oficial al clubului ieșean.
Kelava și ceilalți goal-keeperi din lot sunt storși de energie de antrenorul cu portarii Denis Romanenco. „Mă simt foarte bine la echipă, încă de la început m-au primit ca pe unul de-al lor. Muncim foarte bine la antrenamente. Tinerii portari din lot sunt buni, de asemenea, Alexei Koșelev este un portar foarte bun. Muncim cu toții din greu, lucrăm foarte bine cu Denis (n.r. antrenorul cu portarii Denis Romanenco), ne stoarce efectiv la antrenamente, dar este un lucru bun, pentru că atunci când vom începe campionatul vom fi la cel mai bun nivel și asta e benefic echipei”, a mai spus portarul croat.
Koșelev, antrenat de fostul adversar al tatălui său
La rândul său, tânărul de 23 de ani Alexei Koșelev nu se sperie de concurență și speră să se impună în Copou prin evoluțiile sale. „La fiecare club este concurență, nu mă sperie acest lucru. Dacă vrei să joci, trebuie să fii mai tare. Din prima zi m-am înțeles foarte bine cu Ivan (n.r. Ivan Kelava), suntem prieteni”, a declarat Koșelev, care vrea să joace în cupele europene cu CSM Poli: „Vreau să joc în cupele europene cu Iașiul, pentru că la Sheriff nu am avut șanse prea multe. Ne vom strădui să ajungem în play-off, apoi în cupe. Mă simt bine la noua echipă, colegii sunt ok, m-au primit foarte bine. Am 5 trofee cu Sheriff și un titlu de cel mai bun portar, am stat doi ani acolo și am vrut să fac un pas mai sus în carieră. Sunt bucuros că am venit la Iași, campionatul românesc e mai tare și cred că voi reuși la Poli Iași”, a mai spus Koșelev pentru site-ul clubului ieșean.
Acesta are și o poveste interesantă, tatăl său fiind adversar în trecut cu actualul antrenor de portari al Politehnicii, Denis Romanenco. „Tatăl meu a jucat și el fotbal, a fost adversar cu Denis Romanenco. Acum este ceva neobișnuit pentru mine să fiu antrenat de Denis. Primul meu antrenor a fost tata, iar acasă lucrez mai mult teoretic cu mama, care se pricepe mult la fotbal”.