Noile achiziții ale Stelei, conștiente de miza transferului: „E trenul vieții, dacă îl pierdem putem sta acasă definitiv”. Popadiuc și Ștefănescu: „Credeam că e o glumă când am auzit de oferta campioanei”
Anunțat în exclusivitate de ProSport, transferul fotbaliștilor Sebastian Chitoșcă, Cătălin Ștefănescu și Doru Popadiuc de la Ceahlăul la Steaua a fost finalizat în această dimineață prin efectuarea vizitei medicale. Cei trei mijlocași sunt, astfel, jucători cu acte în regulă ai campioanei, echipă cu care au semnat contracte pe cinci ani de zile. Înțelegerile intră în vigoare din această iarnă, până atunci urmând ca toți trei să mai joace la Ceahlăul, echipă aflată acum pe penultimul loc în prima serie a ligii secunde.
Fotbaliștii pentru care Steaua a plătit 120.000 de euro moldovenilor au avut prima reacție publică după aflarea veștii că vor juca la cel mai titrat club din România. „Am ales Steaua pentru că e cea mai mare echipă din România, pot spune că e un vis devenit realitate, asta mi-am dorit întotdeauna, sa vin să joc în București. Prima dată când am auzit de interesul Stelei am crezut că e o glumă. Acum vreau să mă integrez cât mai repede, e un lucru bun că Steaua are jucători tineri, ne putem integra și noi mai ușor. Mister Rădoi ne-a spus că Steaua e altceva, nu e ce am trăit noi până acum„, a spus Cătălin Ștefănescu, citat de Sport.ro.
„E trenul vieții pentru noi, dacă îl pierdem putem sta acasă definitiv”
Ideea că transferul poate fi o glumă este subliniată și de Doru Popadiuc, cel care nu a uitat să își sublinieze atașamentul față de clubul nemțean, unul pe care îl vrea salvat de banii primiți în schimbul transferului. „Când te apuci de fotbal, visul e să joci la o echipă mare. Sunt foarte fericit că am ajuns să joc la Steaua, deși inițial am grezut că totul este o glumă. Brandul și numele Stelei m-au făcut să aleg acest transfer, e o echipă care își propune multe. Ceahlăul poate fi salvată cu banii pe transferurile noastre, iar eu sper ca echipa să supraviețuiască„, a spus și Popadiuc la vizita medicala. „Steaua e cel mai titrat club din România, e foarte greu să ajungi aici, nu mă așteptam. Sunt fericit că am ajuns aici, sper să demonstrez că am meritat acest transfer. E un motiv de sărbătoare pentru mine și pentru familia mea, e cel mai frumos cadou pentru mine. Mirel Rădoi ne-a spus să fim serioși, că are încredere în noi. E trenul vieții pentru noi, dacă îl pierdem putem sta acasă definitiv„, a spus și Sebastian Chitoșcă pentru sursa citată.
1,45 milioane de euro este cota de piață a celor trei fotbaliști transferați cu 120.000 de euro de Steaua, potrivit site-ului transfermarkt.com