Noile achiziții ale Stelei, prezentate de MM și de fiica sa!

Ieri, roș-albaștrii și-au prezentat noile „arme” cu care speră
să atace locul 2, care duce în preliminariile Champions League.
Dică, Stanca, Burdujan, Iliev și Maicon, împreună cu managerul
Mihai Stoica, au vorbit deschis cu presa preț de aproximativ o oră,
oficialul stelist aruncând săgeți ba către CFR, ba către Victor
Pițurcă.
Mihai Stoica a venit ieri la conferința de presă alături de fiica
sa, care ulterior s-a amestecat printre reprezentanții mass-media.
Managerul a prezentat noile achiziții ale Stelei din această iarnă,
Lăcătuș lipsind de la acest eveniment, probabil neconsiderându-l
unul important. Sir Alex Ferguson, Ancelotti sau Guardiola nu
lipsesc de la asemenea momente. În lipsa antrenorului, MM le-a
oferit sprijinul noilor jucători și a vorbit apoi despre diverse
probleme.

…meciul de la Craiova:

„E capital, cel puțin din punctul de vedere al șanselor reale
pentru primele două locuri. Cred că locul 1 este deja antamat,
Oțelul a luat o opțiune mai mult decât serioasă. E regulamentar,
dar nu e normal”

…despre revenirea lui Piți:
„Așa ceva e imposibil. Nu mă deranjează acest subiect din presă,
doar mă distrează. Ca să fie clar: Victor Pițurcă nu vine la
Steaua, iar eu nu plec”

…suporterii Stelei:
„Nu e niciun conflict între conducere și galerie. Nu vă luați după
câteva sute de inși care fac parte din AISS. Cei mai importanți
fani sunt cei care urmăresc echipa peste tot, cei care au fost
interziși după meciul de Cupă din Giulești”

…despre mijlocașul Marinescu:
„El a fost la Steaua, dar n-a prea fost. A jucat prea puțin pentru
a-și demonstra valoarea. Va deveni un jucător important pentru
Steaua”

…despre rivalii de la CFR:

„De ce l-au dat pe Traore la Kuban? Presa scria că-l vrea
Liverpool, Arsenal, că se oferă 12 milioane de euro, dar a ajuns la
ruși pentru 4 milioane de euro”

Publicat: 25 02. 2011, 01:25
Actualizat: 25 02. 2011, 01:26