Nomazi fără abonamente. Conflictul cu Armata a transformat Steaua
Conflictul cu Armata a transformat Steaua ultimilor ani într-un club nomad, fără un stadion propriu.
Plimbările la Constanța, Ploiești, Buzău sau Cluj i-au determinat pe cei din conducere să nu elibereze abonamente de sezon pentru fani. Nici în acestă stagiune, când actualul lider al Ligii I a jucat doar pe Ghencea și pe Național Arena, nu au fost eliberate abonamente, oficialii preferând să se concentreze pe vânzarea de bilete de la meci la meci. Situația a cauzat probleme reale în relația cu fanii. Pentru că nu există sistemul priorității celor cu abonamente, vânzarea de bilete pentru meciul cu Chelsea a fost făcută la comun, pe sistemul „prinde cine poate”. Singura facilitate pentru fani este dezvoltarea sistemului de vânzare on-line, sistem prin care aceștia pot primi biletele la domiciliu prin numai câteva click-uri de pe computerul personal.
60 de lei este cel mai ieftin bilet pus în vânzare de Steaua pentru meciul cu Chelsea, la peluză, iar cel mai scump, la VIP1, ajunge la 475 de lei
10 lei este prețul celui mai ieftin bilet la meciurile Stelei din campionat, acolo unde cel mai scump ajunge la numai 50 de lei
50 de lei este prețul unui fular cu însemnele Stelei, accesoriu special făcut pentru meciul cu Chelsea