Noncombat Pandurii

Vasluienii s-au chinuit ieri să învingă echipa a doua a Pandurilor, golul lui Temwanjera menținând formația lui Moldovan în lupta spre UEFA.

Fără antrenor și fără mai mult de jumătate din echipa care a bătut Craiova duminică, Pandurii a făcut figurație ieri la Vaslui. De altfel, secundul gorjenilor, Florin Bejenariu, nu s-a sfiit la final să spună că nici nu l-a interesat acest meci, prioritar pentru Pandurii fiind meciul cu Poli Iași, de sâmbătă, o contracandidată la evitarea retrogradării. Cu „bâtrânul” Luțu și câțiva cvasidebutanți în Liga I, oaspeții au încercat să mimeze niște contraatacuri, dar nu i-au deranjat prea mult pe oamenii lui Moldovan. Temwanjera a marcat în minutul 18 după o fază confuză, iar jocul a curs apoi doar spre poarta lui Stanca, unul dintre puținii titularii obișnuiți ai Pandurilor, dar portarul oaspeților a păstrat tabela la doar 1-0. Vaslui câștigă astfel cele trei puncte și egalează în clasament Brașovul, menținându-se în lupta pentru ultimul loc de UEFA.

"Sorin Cârțu a rămas la Târgu Jiu pentru că a fost suspendat și a făcut antrenament cu titularii care au fost menajați. Pe noi nu ne-a interesat meciul cu FC Vaslui, ci jocul cu Poli Iași care ne va salva de la retrogradare în caz de victorie" – Florin Bejenariu, secund Pandurii
 

Publicat: 07 05. 2009, 11:19
Actualizat: 07 05. 2009, 11:20