Noroc cu Avram!** Arbitrul bucureștean le-a purtat mereu noroc timișorenilor și ghinion vasluienilor!

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Marius Avram la
meciul pe care Poli îl joacă sâmbătă acasă cu FC Vaslui. Bilanțul
bucureșteanului în meciurile celor două formații este unul net în
favoarea alb-violeților.

Avram i-a arbitrat până acum de opt ori pe timișoreni. Șase dintre
aceste meciuri au fost câștigate de Poli, iar două s-au încheiat la
egalitate. Așadar, Poli nu a pierdut, oficial, niciun meci cu
Marius Avram la centru, chiar dacă una dintre cele șase partide a
fost pierdută pe teren (0-1 în Giulești, transformat în 3-0 după
cazul Varga – Bălan). Vasluienii se află la polul opus: nu au nicio
victorie în meciurile în care au fost arbitrați de fiul șefului
CCA. Au pierdut o singură dată și au remizat de trei ori.

Stanciu: „Bine că am scăpat de Kovacs și
Hațegan”

Conducerea clubului timișorean e mulțumită de această delegare.
„Avram, Balaj și mai câțiva fac parte din categoria arbitrilor pe
care nu poți să îi bănuiești că greșesc intenționat. Pot să prindă
și ei o zi proastă, dar nu se pune problema să ne fie frică, așa
cum ne-ar fi fost dacă ar fi venit Istvan Kovacs și Hațegan”, a
declarat team managerul al timișorenilor, Daniel Stanciu.

În legătură cu statistica net favorabilă a lui Poli în partidele
arbitrate de Avram, Stanciu a spus: „E o chestie
întâmplătoare. Dacă te uiți la Augustus Contstantin, o să vezi câte
victorii are Rapidul cu el la centru”
. Cifrele îi dau
dreptate lui Stanciu: giuleștenii au fost arbitrați de 33 de ori de
Constantin, dar nu au pierdut niciodată! Au 25 de victorii și 8
egaluri.

Întrebat ce părere are despre această statistică, președintele
Vasluiului, Adrian Porumboiu a răspuns sec: „Nu
comentez”
. De altfel, șeful moldovenilor nu a avut până
acum ieșiri dure la adresa lui Marius Avram, chiar dacă încă
așteaptă prima victorie a galben-verzilor cu el la centru.

Poli cu
Avram la centru

M V E Î
8 6 2 0

Vaslui
cu Avram la centru

M V E Î
4 0 3 1

Curtean
va fi operat

Accidentarea lui Alexandru Curtean este mai gravă decât anunțaseră
doctorii inițial. Mijlocașul timișorean s-a lovit la genunchiul
drept în meciul cu Voința Sibiu, din Cupa României, iar medicii
l-au anunțat că urmează să ia o pauză de aproximativ trei
săptămâni. Totuși, după ultimul control, Curtean a aflat că este
nevoit să se opereze, deoarece are o ruptură la ligamentul
colateral extern. Astfel, fotbalistul și-a luat adio de la fotbal
în 2010.

„Avram ne-a arbitrat și în meciul cu Rapid din sezonul acesta.
A făcut și atunci câteva greșeli, dar n-a stricat
meciul”

Daniel Stanciu, team manager Poli Timișoara

Publicat: 03 11. 2010, 11:43
Actualizat: 03 11. 2010, 11:44