Norocul a ținut cu Oțelul. Florin Cernat: „Nu poți să câștigi dacă nu ai noroc. Mă bucur că Rusescu a ratat acel penalty”
Oțelul a produs una dintre cele mai mari surprize din acest sezon al Ligii 1, după ce a câștigat duminică, scor 2-1, pe terenul Stelei. Gazdele au acuzat dur arbitrajul, după ce nu au primit două penalty-uri, iar primul gol al adversarilor a fost marcat din ofsaid. Însă Florin Cernat, cel mai bun jucător al oaspeților, susține că victoria gălățenilor, prima din 2015, e meritată
„Sunt bucuros că am adus prima victorie a Oțelului în 2015. Nu mă mai miră nimic, ați văzut că și echipele de top pot pierde. Probabil că Steaua a intrat relaxată, am văzut că toată ziua s-a vorbit la TV despre o victorie a lor. Am avut și noroc, dar nu poți să câștigi dacă nu ai noroc. Mă bucur că Rusescu a ratat acel penalty. Eu zic că tot Steaua va câștiga titlul. Mai este meciul direct cu Târgu Mureș, acolo dacă vor face un pas greșit…”, a spus Florin Cernat, după meci, la Digi Sport.
Flocea e la a doua victorie pe terenul Stelei în acest campionat, după ce în tur, când se afla pe banca Ceahlăului, a câștigat cu 1-0 în Ghencea.