‘Norocul lor ar fi doar să-i prindă Poliția înainte’** Pe cine suspectează suporterii Stelei că l-ar fi bătut pe Stanca și ce reacție au avut acuzații

ProSport a aflat de ce Reghecampf și-a rechemat jucătorii în cantonament. Răzvan Stanca a fost implicat într-un incident rutier, care l-a făcut indisponibil pentru jocul cu Iași. Se pare că Stanca a fost amenințat și cu cuțitul, dar nu a depus plângere la Poliție.

Unul dintre liderii galeriei steliste, Gheorghe Mustață, spune că „investighează” și el cazul în paralel cu ancheta Poliție și îi avertizează pe cei care au comis această faptă că ar fi mai bine să se predea autorităților.

„Nu am aflat cine l-a bătut pe Stanca, dar o să vedem noi cum facem. Am înțeles că și Poliția a demarat o anchetă. Norocul lor ar fi doar să-i prindă Poliția înainte. Eu mă întâlnesc și cu jucători de la Rapid și de la Dinamo, dar nu fac așa ceva. Stanca e jucător de fotbal, poate mâine-poimâne juca la ei. Nu zic acum că suporterii Rapidului sau ai lui Dinamo l-au bătut, dar nu e normal așa ceva”, a declarat Gheorghe Mustață la Sport.ro.

Rapidiștii au dat o replică la auzul speculațiilor rivalilor. „Dacă pentru orice altercație în trafic sunt de vină suporterii Rapidului, eu nu mai înțeleg nimic. Eu am auzit că Stanca s-a certat cu cineva în trafic și de acolo a ieșit un scandal. Care este vina noastră?”, a declarat Cristian Buzdugan, liderul galeriei rapidiste.

Publicat: 10 04. 2013, 14:02
Actualizat: 10 04. 2013, 14:03