Noua achiziție a CFR-ului, lăudată de Toni Conceicao:** „O mare lovitură”

Sougou a fost aproape să ajungă la Porto în 2008, dar a fost
deturnat de Academica, acolo unde a fost om de bază anul trecut în
trupa lui Andre Villas Boas. „Micul Mourinho” domină Liga Sagres în
acest sezon cu Porto, iar viitorul adversar din Liga I, antrenorul
Brașovului, Toni Conceicao, spune că CFR a dat lovitura prin
aducerea lui.

Al cincilea transfer din această iarnă al campioanei, senegalezul
Amodou Sougou (26 de ani), i-a uimit până și pe adversarii CFR-ului
din Liga I. Fost antrenor sezonul trecut la Belenenses, în prima
ligă portugheză, Antonio Conceicao e uimit de sosirea jucătorului
la Cluj. „E o lovitură mare, Sougou e un fotbalist bun în
Portugalia. În 2008 a fost foarte aproape de Porto”, dezvăluie
ex-antrenorul CFR-ului din 2009. Care sunt calitățile de bază ale
senegalezului? Explică tot Conceicao: „Poate evolua la
mijloc atât pe stânga, cât și pe dreapta. Seamănă în joc cu Semedo,
nu e la fel de iute, dar mai eficient. Are și calități de
vârf”
.

L-a „împins” pe Boas spre Porto

„Îl recomandă calitățile tehnice și fizice pentru un transfer la
CFR”, încheie descrierea Conceicao despre primul fotbalist care va
ajunge în Gruia la recomandarea lui Jorge Regadas, noul scouter al
ardelenilor pentru spațiul lusitan. Sezonul trecut, Sougou a fost
piesă de bază în echipa condusă de Andre Villas Boas, poreclit
„Micul Mourinho”, tehnicianul cu care Porto domină acum prima ligă
portugheză. Amodou a bifat în acel sezon 29 de partide și șase
goluri, încheind campionatul cu Academica pe poziția a 11-a.

Am decis să nu mai așteptăm jucătorul străin cu care ne-am
înțeles din vară. Vom plăti să-l aducem de acum

Iuliu Mureșan, președinte CFR

Veteranul Paraschiv,
încă doi ani la Galați!

Gabriel Paraschiv mai stă la Oțelul cel puțin două sezoane. Venit
la Galați în 2006, Paraschiv a bifat în tricoul „oțelarilor” 146 de
partide și a marcat 31 de goluri, însă la reînnoirea contractului
n-a cerut nicio mărire salarială: „Am spus încă din vara trecută că
este un mare caracter, când a cerut o scădere a contractului cu
30%. Acum n-a făcut decât să confirme acest lucru”, a precizat
directorul general Marius Stan. Și fundașul stânga Adrian Sălăgeanu
și-a prelungit înțelegerea cu gălățenii pe încă trei ani.

Jovanovic, martor
pentru Lopez Caro

Lopez Caro încă mai speră să pună mâna pe milionul de euro din
clauza de reziliere, așa că l-a luat ca aliat pe Nemanja Jovanovic,
aflat și el în litigiu cu Vasluiul, pe care l-a rugat să-i fie
martor în procesul cu Porumboiu. „Ce face Lopez Caro acum e o
josnicie. Nu-și mai aduce aminte când spunea că acest jucător parcă
e un dinozaur sau că e luptător de K1 și că trebuie dat afară? Acum
văd că l-a chemat martor la proces!”, a comentat președintele
executiv, Ciprian Damian.

Capul lui
Tiago Adan, decisiv

Într-un meci disputat ieri-dimineață pe „sinteticul” de la
Izvorani, Astra Giurgiu s-a impus la limită, scor 1-0, în fața
echipei de Liga a III-a Callatis Mangalia. Unicul gol al întâlnirii
a fost marcat cu capul de brazilianul Tiago Adan în minutul 35.
Acesta a profitat de ieșirea greșită a portarului Neagu, la o
centrare de pe dreapta în careul Callatisului.

2-0 cu locul 11 din județul Brașov

Dunărea Galați revine astăzi acasă, după un cantonament montan de
12 zile. În ultimul amical de pregătire, disputat ieri la Zărnești,
moldovenii au jucat cu ocupanta locului 11 din Liga a IV-a Brașov,
ASF din localitate. Dunărea s-a impus cu scorul de 2-0 prin
golurile reușite de Chelaru și Bozian, ultimul revenit de la
Panciu.

Egal
înghețat cu Gaz Metan II

Pe un ger aspru, termometrele arătând -10 grade la Oarda de Jos,
unde s-a disputat meciul, Unirea Alba Iulia nu a putut trece de
„satelitul” celor de la Gaz Metan Mediaș. Forțat de accidentări,
Marian Pană (foto) l-a folosit între buturi pe tot parcursul
meciului pe internaționalul de juniori Under 16 Vlad Ignat, născut
în 1995. Următorul amical va reprezenta revanșa meciului de ieri,
care va avea loc pe terenul medieșenilor.

Trei
victorii în ultimele trei meciuri

Cantonamentul din Ungaria pare să le priască celor de la FC Bihor.
Ieri, orădenii au învins Gloria Arad cu 2-0, prin reușitele lui
Cigan și Birtalan. Este a treia victorie consecutivă a Bihorului,
primele două fiind obținute contra celor de la Debrecen și Ujpest
Dosza. Următorul amical va avea loc sâmbătă, cu Ferencvaros, de la
ora 11:00.

Publicat: 03 02. 2011, 08:43
Actualizat: 03 02. 2011, 08:44