Noua „găselniță” a Gazului, după Eric și Breveeld. Italianul Figliomeni a venit în probe la Mediaș și are deja două goluri marcate

Mijlocașul Cosimo Figliomeni a adus victoria Gazului în meciul cu CSU Craiova, scor 1-0. Italianul de 21 de ani a fost adus la Mediaș de preparatorul fizic și a stat două săptămâni în probe.

Gaz Metan este neînvinsă după patru etape, în Liga 1, după ce a câștigat vineri meciul cu CSU Craiova, scor 1-0. Italianul Cosimo Figliomeni (foto mic) a marcat golul victoriei cu oltenii. Mijlocașul este la al doilea gol în România, după cel marcat la Botoșani, el fiind titular în toate partidele Gazului de până acum.

Jucătorul de 21 de ani a fost legitimat în această vară de medieșeni, dar a trecut rapid de la statutul de anonim sosit în probe la titular de bază în echipa lui Cristi Dulca. Acesta a jucat în Italia doar în Serie C, unde a evoluat ultima dată la o echipă necunoscută: HinterRegio. Preparatorul fizic al Gazului, Massimo Stalteri, l-a propus. „El a venit în probe. L-a adus preparatorul fizic, care a mai lucrat cu el în Italia. Este exact profilul de jucător pe care îl căutam. Are viteză, tehnică foarte bună și este foarte disciplinat tactic. Înțelege rapid ce i se cere să facă. Este însă tânăr și aștept de la el să aibă și constanță. Sper să o țină tot așa și să rămână modest”, a spus Cristi Dulca.

Gaz Metan s-a specializat în descoperirea de jucători. Cosimo Figliomeni are un traseu apropiat de cel al lui Eric de Oliveira și Nicandro Breveeld. Fostul golgheter al Gazului, brazilianul plecat la Al Ahly, a venit tot în probe la Mediaș pentru ca apoi să ajungă cel mai bun stranier din Liga 1. Olandezul Breveeld, cumpărat săptămâna trecută de Steaua, a fost și el descoperit de Gaz Metan în Liga a 3-a, la Jiul Petroșani.

Gazul, apărare peste Steaua, Petrolul și Astra

Formația lui Cristi Dulca a rămas neînvinsă în Liga 1 și este singura echipă cu un singur gol primit după patru jocuri. „Lucrăm foarte mult tactic și mă bucur că asta se vede. Mă bucur că ne creem ocazii la fiecare joc și că jucătorii respectă ceea ce eu le cer. E important și că cei noi s-au integrat foarte bine. Obiectivul nostru la fiecare meci e să scoate maxim”, spune Dulca.

Rezolvarea problemelor financiare ale echipei sunt și ele un motiv pentru rezultatele din debutul acestui campionat, în opinia antrenorului medieșenilor. Jucătorii și-au primit restanțele salariale în ultimele săptămâni. „Când ai liniște financiară îți vezi doar de treabă. E normal. Sper să arătăm că rezultatele de până acum nu sunt întâmplătoare”, a declarant Cristi Dulca.

170 de mii de euro este valoare de piață a lui Cosimo Figliomeni

0 euro a plătit Gaz Metan Mediaș pentru mijlocașul italian

 

Publicat: 19 08. 2014, 14:31
Actualizat: 19 08. 2014, 14:36