Nouă puncte** sau amenzi la CFR!
Eșecul de la Vaslui a fost digerat greu de șefii lui CFR, care
le-au cerut jucătorilor să nu mai piardă niciun punct pe finalul
turului, mai cu seamă că, aparent, programul „vișiniilor” este unul
facil.
Cu obiectiv declarat câștigarea titlului și, implicit, accesul
direct în grupele Ligii Campionilor și la milioanele de euro care
recompensează o astfel de performanță, foștii campioni nu mai au
voie să facă niciun pas greșit până la pauza de iarnă. Au aflat
asta chiar din gura șefului lor, imediat după eșecul de la Vaslui.
„Nu mai accept pași greșiți, deoarece avem meciuri ușoare.
Trebuie să câștigați nouă puncte în ultimele etape, altfel se lasă
cu amenzi. Voi alegeți!”, a anunțat președintele Iuliu
Mureșan, care a înghițit cu noduri înfrângerea de luni cu
moldovenii. „Firește că nu mi-a picat acest eșec, dar
supărarea îmi va trece dacă vom bate tot până la finalul turului și
vom urca pe primul loc în clasament. Avem meciuri destul de ușoare,
nu mai avem voie să pierdem puncte. Jucăm acasă două partide și în
deplasare la o nou-promovată și e normal să vrem nouă
puncte”, a spus Mureșan pentru ProSport. CFR va
juca în ultimele trei etape pe teren propriu cu Craiova și cu
Ceahlăul și în deplasare cu Internațional Pitești.
Sprijin pentru
Mandorlini, critici pentru Tony
Președintele lui CFR i-a luat apărarea lui Mandorlini după eșecul
de la Vaslui. „El pregătește bine echipa, munca lui se va
vedea mai târziu. Nu a putut să facă minuni în două-trei
zile”, a spus Iuliu Mureșan. Președintele nu a trecut însă
cu vederea erorile lui Tony. „Nu știu ce se întâmplă cu
Tony, întrebați-l pe el! Nu mă așteptam să facă asemenea
greșeli”, a spus Mureșan. Tony va rata meciul de sâmbătă
cu Craiova, din cauza cumului de cartonașe galbene.
„Vom
fi susținuți de cei de la U”
Adrian Mititelu, patronul „Științei”, a dezvăluit că echipa sa va
avea parte de susține masivă la meciul de sâmbătă din Gruia.
„Am fost sunat de liderii de galerie de la Universitatea
Cluj, care mi-au spus că vor veni să ne susțină. În Cluj există o
simpatie pentru Universitatea Craiova, chiar dacă ea s-a mai diluat
în ultimul timp”, a declarat Mititelu. Biletele la meciul
de sâmbătă, care costă între 5 și 40 de lei, se vor vinde de mâine
până sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00.