Chiar dacă nu mai este dispus să cheltuiască milioane de euro pe jucători, Gigi Becali este convins că în câțiva ani va crea o nouă „Steaua ‘86”.
„Misiunea lui Lăcătuș este de a duce acum Steaua în Liga Campionilor, dar promisiunea mea e că peste doi-trei ani ne vom lupta de la egal la egal cu marile echipe ale Europei. Am eu strategia mea”, a spus recent latifundiarul. „La ora asta avem niște jucători de 17, 18, 19 ani de mare clasă.Peste doi sau trei ani o să se bată de la egal la egal cu marile cluburi din Liga Campionilor. Sunt cinci jucători de la echipa a doua și câțiva de la Academie pe care o să îi chem eu în curând la palat să discut cu ei. Trebuie să îi pregătesc, să le dau niște stimulente, niște bani, să aibă spirit de luptător, inimă de leu și crucea”, susține Becali.
ProSport a aflat că cei cinci jucători de la echipa a doua în care-și pune speranțele patronul Stelei sunt Sorin Strătilă, Andrei Abuzătoaie, Mihai Onicaș, Marius Albu și Vlad Rusu. De altfel, primii trei au și debutat pentru Steaua în amicalul cu FC Moscova, în timp ce ultimii doi au fost urmăriți cu atenție de Marius Lăcătuș la amicalul Steaua II – Hertha II Berlin, câștigat de echipa secundă a roș-albaștrilor cu 4-2, meci în care Rusu a reușit un hat-trick, iar Albu a marcat celălalt gol.
I-ar vrea pe ex-buzoieni în echipă Reveniți după împrumutul de la Gloria Buzău, Tudose, Bicfalvi și Lițu nu au reușit încă să se impună printre titularii echipei lui Marius Lăcătuș. Gigi Becali îi susține însă în continuare pe cei trei, pe care-i vede ca făcând parte din proiectul său de viitor. „E treaba lui Lăcătuș dacă-i bagă sau nu pe teren, dar ei reprezintă viitorul acestei echipe. Alături de ei și de ceilalți, voi construi o nouă Stea, precum cea din ‘86”, a explicat latifundiarul.
Gigi Becali despre:
Lucian Filip
”Îmi place de el pentru că atacă mingea atunci când trebuie”
Andrei Ionescu
”Va deveni creierul echipei, este un jucător pe care mă bazez foarte mult”
Bogdan Stancu
”Sper să explodeze și Bogdan Stancu, dar acum ce o vrea Dumnezeu!”
Â
”Mă bucur enorm că, în sfârșit, Abuzătoaie a reușit să debuteze la prima echipă. Cu mare grijă, acest copil va ajunge un fotbalist excelent. El e singurul junior din cariera mea pe care nu l-am atins niciodată cu vreo palmă”, Ioan Sdrobiș fost manager general Jiul
”Sunt câțiva jucători la Steaua II care vor avea o carieră strălucită. Risc și-i nominalizez pe Rusu, Onicaș – care cu siguranță va ajunge la națională – și Albu, care cred că este vârf de generație. Urmăriți aceste trei nume și vom mai vorbi”, Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER