Gigi Becali contină războiul cu ministrul Apărării și nu vrea să renunțe la intenția de a muta Steaua în Buzău. Patronul din Ghencea îi acuza pe Gabi Oprea și fostele glorii că vor să facă o nouă echipă. „Dacă o face, ca să o ia din Divizia C, Divizia B, trebuie să o numească Steaua. Ar trebui să accept și eu dacă vor să numească Steaua o altă echipă de fotbal”, spune Becali.
„Pe Stadionul Steaua nu mai pot juca. În momentul când joc, 65.000 de euro trebuie să plătesc lunar. Toate astea, cu neplata chiriei, a fost deliberat făcută. A venit Primăria Sectorului 6 Finanțe și a spus 40.000 de euro chirie lunar, trimestrul I, 250.000 de euro. Eu am spus că nu plătim, ca să se întrerupă contractul. Că altfel, dacă merge contractul, ești obligat să plătești. Ei au zis că nu mi-e greu să plătesc 25.000 de euro pe lună. Până în 2009, au evaluat Tribuna Oficială la 3,5 milioane de euro, că acolo e problema, la terenuri nu, pentru că nu puteau să ceară un impozit mai mare mie pe terenuri ca celorlalți. Și m-au lucrat la clădiri. Au trecut ei de la sine credință evaluarea la 35 de milioane de euro”, a explicat el.
Omul de afaceri a precizat că a încercat să plătească o chirie mai mare la stadion, dar să evite impozitul pe clădirea tribunei oficiale, însă s-a lovit de refuzul proprietarilor.
„Eu le-am spus. Plătesc chirie 20.000 dar numai pe terenurile de antrenament, să facem un alt contract. Plus impozitul pe terenuri. Iar stadionul și tribuna oficială, să ne ia o taxă pe spectacol, cum a luat Urziceniului. Și n-au vrut. Eram dispus să dau banii ăștia, deci, le dădeam în plus lor, că nu primeau 20.000, primeau 23.000 de euro. Asta ca să nu facem contract, că vine fiscul. Și se putea face așa”, a adăugat Becali.
Finanțatorul stelist a menționat că după reevaluarea clădirilor din complexul FC Steaua a primit o notificare prin care era înștiințat că are de plată peste un milion de euro.
„Mi-a mai venit încă un milion jumate de euro din urmă, că de aia a fost scandalul. Au făcut ei evaluarea asta mare și au venit ei și au spus că trebuie să plătesc un milion jumate. Au lucrat pe toate fronturile, și cu Curtea de Conturi. Ei spun că au făcut asta că prin reevaluarea clădirilor, e altceva de plată, din urmă”, a mai spus el.
Becali a menționat că a primit un ordin să evacueze baza sportivă, dar le-a transmis oficialilor MApN că mai întâi trebuie să-și recupereze investițiile. „Au trimis ordin prin oameni să luăm la cunoștință că evacuează baza. Noi le-am scris că nu evacuăm baza pentru că avem bunuri de protejat acolo și stăm să ne protejăm bunurile. O să facem o hârtie prin care să spunem că vrem să mai folosim terenurile de antrenament. Dacă ne spune că nu vrea să le folosim, nu le folosim. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Academia. Nu pot să distrugă munca unui om în câteva zile, o să trebuiască să ne lase cinci-șase luni de zile, timp în care voi face ceva la Pipera, voi improviza ceva„, a mai spus el.
Deși MApN a negat, miercuri, într-un comunicat, orice implicare a ministrului privind chiria de la Stadionul Steaua, Becali a continuat să suțină că toate problemele legate de închirierea arenei sunt din cauza lui Gabriel Oprea. „Până acum, n-am avut probleme. În 2008, 2009, nici n-am avut contract, nu au fost probleme cu Stănișoara. Cum a venit Gabi Oprea… Nimeni nu avea curaj să trimită acea hârtie la FRF fără acordul ministrului. Nu înțeleg de ce are el atâta răutate împotriva mea. Eu am participat și când l-a scăpat Voicu de la pușcărie, la benzinărie la OMV. Atunci, mi-era milă de el, plângea că îl omoară arabii. Mai e o chestie pe care nu vreau să o spun acum. Eu spun lucruri pentru că mă apăr, n-am nimic cu el. Eu nu-l înțeleg nici pe președintele Traian Băsescu. Dacă o să am posibilitatea, o să-l întreb: «Nu ai găsit pe altul să-l pui ministru? Sau președinte la partidul ăla de independenți? Tocmai pe ăsta?». Asta ne mai trebuie, Gabi Oprea să mai conducă ceva. Că ăsta nu e un om sănătos„, a spus finanțatorul.
Becali a povestit că, în trecut, Oprea ar fi fost cercetat de DNA și i-ar fi solicitat sprijin senatorului Cătălin Voicu, arestat preventiv în acest moment pentru trafic de influență și fapte de corupție.
„Știu că Voicu l-a salvat. A fost o întâlnire pe la benzinărie. El avea probleme cu DNA, câte nenorociri a făcut el… Și acum Voicu e în pușcărie și el e ministru. L-a salvat că plângea. Și s-a dus la DNA și a scris de Năstase ce n-a făcut Năstase. Care Năstase l-a ridicat, era un locotenent de nimic. Ă‚sta poate fi un om demn de ministru de apărare? Trădează tot„, a menționat el.
Gigi Becali a precizat că nu crede că Ministerului Apărării Naționale împreună cu foste glorii steliste ar putea înființa o altă echipă care să evolueze pe Stadionul Steaua.
„Dacă vrea să facă o echipă care să joace pe Stadionul Steaua, trebuie să o facă în condiții legale, adică să ceară tot atâția bani cât mi-au cerut și mie pentru stadion. În al doilea rând, ca să o facă, trebuie să fie club departamental și nu poate participa în competiții europene. Dacă o face, ca să o ia din Divizia C, Divizia B, trebuie să o numească Steaua. Ar trebui să accept și eu dacă vor să numească Steaua o altă echipă de fotbal. Ei trebuie să înțeleagă un lucru, o altă Stea poți face într-un singur fel. Să faci o echipă care doi, trei ani la rând să fie mai puternică decât Steaua asta. Ca să se transmită simpatia. Pe mine m-au ambiționat mai mult acum, până acum dormeam, m-au ambiționat să investesc mai mult”, a menționat el.
Becali a mai spus că va lăsa accesul liber la primul meci al Stelei de la Buzău și că nu l-ar deranja dacă Victoria Brănești ar disputa meciuri la Buzău, dar nu se va întâmpla acest lucru. „Eu nu sunt un om răzbunător sau dușmănos. Deși au înjurat și au făcut ce au făcut, e problema lor, eu voi încerca și voi lăsa liber accesul la primul meci. La primul act de indisciplină, nu vor mai intra. Poate așa a vrut Dumnezeu, așa am scăpat. Nu m-ar deranja dacă Victoria Brănești ar juca la Buzău, dar nu va juca”, a afirmat Becali.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, într-un comunicat, că FC Steaua a întârziat plata chiriei pentru Stadionul Steaua cu peste 60 de zile și conform înțelegerii dintre cele două părți, contractul este reziliat automat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER