Debarcarea lui Ionel Gane de la cârma Coronei l-a readus în prim-plan pe Adrian Hârlab, șeful Centrului de copii și juniori al echipei brașovene. Acesta a condus ieri după-amiază primul antrenament al ultimei clasate din Liga I. Ca „secund” îl va avea pe Daniel Bona, cel care a îndeplinit această funcție, dar fără „portofoliu”, și în mandatele lui Nae Manea și Jerry Gane.
Va debuta la Vaslui
Hârlab va debuta oficial, vineri, în deplasare, în etapa a XXVIII-a, la Vaslui, echipă pe care tehnicianul brașovean a pregătit-o în trecut în ligile inferioare. La acest meci, Hârlab nu va putea conta pe serviciile lui Neacșa, suspendat, iar Buș este accidentat.
Noul antrenor la Coronei spune că principalul său obiectiv este să-și motiveze jucătorii, iar echipa să practice un joc ofensiv. „Cei din conducerea clubului m-au solicitat să pregătesc echipa până la finalul campionatului. Nu îmi este teamă de situația în care se află echipa. Chiar dacă echipa este retrogradată, eu îmi doresc să mențin o atmosferă bună în cadrul lotului, iar echipa să joace ofensiv și să marcheze goluri. Problema la echipă este motivarea jucătorilor, ei au contracte cu acest club și trebuie să fie profesioniști și să le respecte. Jucătorii au valoare, iar dacă vor juca bine vor intra în atenția echipelor din Liga I. Ei trebuie să joace cu determinare și să-și facă datoria pentru această echipă pînă la capăt. Vreau să văd o altă atitudine la jucători în ultimele meciuri din acest sezon”, a declarat, citat de monitorulexpres.ro, noul antrenor al Coronei.
„De ce să nu ajutăm și FC Brașov?”
Adrian Hârlab speră să o ajute indirect pe FC Brașov prin rezultatele pe care le va obține cu Corona în acest final de sezon. „Noi vom încerca să câștigăm cât mai multe jocuri până la final, de ce să nu-i ajutăm prin rezultatele noastre și pe cei de la FC Brașov? E normal să îmi doresc ca FC Brașov să rămână în prima ligă”, a spus Hârlab, care s-a format ca jucător la FC Brașov, echipă cu care a jucat în cupele europene, dar a și antrenat-o în „dubla” istorică cu Internazionale Milano din Cupa UEFA din 2001.
Au meci direct peste patru etape
Rămâne însă de urmărit parcursul Coronei până la finalul campionatului și în ce mod își poate ajuta concitadina. Printre echipele pe care le va întâlni în ultimele șapte etape se numără doar Viitorul și U Cluj, formații aflate în luptă directă cu FC Brașov pentru evitarea retrogradării. Mai mult, Corona și FC Brașov vor juca una împotriva alteia peste patru etape.
Meciurile pe care le mai are Corona până la finalul campionatului:
FC Vaslui – Corona Brașov Corona Brașov – Viitorul Constanța Steaua București – Corona Brașov FC Brașov – Corona Brașov Corona Brașov – Universitatea Cluj Pandurii Târgu Jiu – Corona Brașov Corona Brașov – Petrolul Ploiești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER