Noul „creier” al CFR-ului. Negruț, jucătorul care trebuie să-i ducă pe clujeni spre grupele Europa League

Redactor:
Daniel Lup
Noul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Sergiu Negruț s-a impus în returul sezonului trecut printre titulari la CFR Cluj, iar în această vară și-a prelungit angajamentul până în iunie 2017, cu opțiune pentru încă un an.
  • Puștiul a refuzat pe când avea 15 ani să plece la juniorii lui AC Milan, iar Andrea Mandorlini l-a luat la doar 17 ani în cantonament.


Noul CFR merge bine în amicale, acolo unde a bifat trei victorii și o remiză. Clujenii au înscris de nouă ori și au primit un singur gol. Sergiu Negruț (21) este noul coordonator de joc al echipei ardelene și ofensiva se construiește în jurul său.

Crescut la juniorii Clujului, jucătorul a mai evoluat împrumutat la Alba, Reșița și Vâlcea. La începutul lui 2014 a revenit la CFR și Vasile Miriuță l-a folosit în 14 meciuri, în care a marcat trei goluri. În această vară, jucătorul și-a prelungit angajamentul până în 30 iunie 2017, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon din partea clubului.

Cocheta de la 17 ani cu prima echipă

În iunie 2010 tânărul fotbalist a fost luat pentru prima dată în cantonament la CFR, la numai 17 ani, de Andrea Mandorlini. Acum, la 21 de ani, Negruț este unul dintre jucătorii de bază, a jucat în toate cele patru amicale din această vară și va fi pe teren și la meciul cu FK Jagodina din turul II al Europei League, de pe 17 iulie.

„Domnul Miriuță mi-a acordat încredere și sper să nu îl dezamăgesc. Ne dorim să prindem grupele Europa League și în campionat să avem o evoluție mai bună decât sezonul trecut”, a spus Negruț.


În 2011, Sergiu Negruț visa să ajungă titular la CFR Cluj. Foto: Dan Tăuțan

Miriuță l-a dat de mai multe ori pe Negruț ca exemplu pozitiv de când este antrenor la Cluj.

A refuzat să meargă la puștii lui Milan

Jucătorul a refuzat la 15 ani să joace la juniorii lui AC Milan și e cotat acum la 550.000 de euro de www.transfermarkt.de. „La 15 ani am fost cu el în probe la Sporting Lisabona, apoi la Lecce. În Italia, l-au ochit niște scouteri de la Milan, dar Sergiu n-a vrut să meargă. Mi-a spus că e prea mic și că vrea la CFR”, a povestit Dorel Negruț, tatăl puștiului. „Poate fi peste Deac, are calitățile sale”, îl gratula Iuliu Mureșan acum patru ani.

550 de mii de euro e cota lui Negruț, potrivit www.transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×