Noul fundaș stânga al lui Poli a sosit la Timișoara:** „Cuvintele lui Petrovic au contat foarte mult”

UPDATE
15:35
Nikola Ignjatijevic a ajuns la Timișoara, în
aceste momente aflându-se la sediul clubului.


Așa cum ProSport a anunțat de miercuri, Poli Timișoara s-a înțeles cu fundașul stânga sârb
Nikola Ignjatijevic
, de la Steaua Roșie. Apărătorul de 27 de
ani este deja în drum spre Timișoara, dar înainte de plecarea de la
Belgrad a spus câteva cuvinte pentru siteul oficial al Stelei
Roșii.

Conform acestei surse, Ignjatijevic va veni sub formă de
împrumut la Timișoara cu opțiune de cumpărare în vară. Fundașul a
declarat că dorește să-i mulțumească fostului antrenor al
Timișoarei, Vladimir Petrovic, care a avut cuvinte de laudă pentru
el. De asemenea, sârbul a spus că le mulțumește tuturor de la
Steaua Roșie și că are încredere în antrenorul Robert
Prosinecki.

„Doresc să le mulțumesc celor de la club, de la
directorul sportiv la antrenorul Prosinecki pentru că mi-au dat
această posibilitate. A contat foarte mult și ce a spus Vladimir
Petrovic „Pizon”, cu siguranță cuvintele sale au contat foarte
mult. Mă voi gândi mereu la Steaua Roșie. Robert Prosinecki este
antrenorul viitorului”,
a declarat Ignjatijevic pentru
siteul oficial al Zvezdei.

Publicat: 11 02. 2011, 15:42
Actualizat: 11 02. 2011, 15:45