Noul gazon de pe „Ion Oblemenco” este aproape gata! Când se poate juca primul meci pe stadionul din Craiova | FOTO
Procesul de amplasare a noii suprafeţe de joc pe arena „Ion Oblemenco” este aproape de finalizare, la o săptămână după ce a început. Mai întâi s-a procedat la îndepărtarea vechiului gazon, s-au decopertat fâşiile de iarbă şi apoi s-a tasat nisipul pentru amenajarea noii suprafeţe de joc, una hibrid, aşa cum a fost şi cea pe care s-a jucat în ultimii doi ani în Bănie.
Deşi la Craiova au fost precipitaţii în ultima perioadă, procesul de instalare a gazonului s-a desfăşurat în condiţii optime şi sunt şanse foarte mari ca terenul să fie gata pentru primul meci, Universitatea Craiova – Academica Clinceni, programat luni, 18 octombrie, de la ora 20:30, în cadrul etapei a 12-a a Ligii 1.
Marţi seara, constructorul preconizează că se va încheia procesul de amenajare a gazonului, unul adus din Spania.
Noul gazon de pe „Ion Oblemenco” este aproape gata! A costat 700.000 de euro. Când se poate juca primul meci
Inaugurat în urmă cu patru ani, stadionul „Ion Oblemenco” a suferit prima schimbare a terenului de joc în urmă cu doi ani, o firmă din Grecia fiind solicitată să instaleze un gazon hibrid. Instalarea unui nou teren de joc a costat municipalitatea circa 700.000 de euro, cu TVA.
În total, s-au înlocuit 8.000 mp de gazon hibrid, tot cu gazon hibrid, şi 2.000 mp de gazon 100% natural, cu gazon artificial (cel de pe margine). În 2021, firma Sports Fields s-a ocupat şi de schimbarea suprafeței naturale cu una hibridă la stadionul Arena Națională, dar și de întreținerea noii suprafețe de joc pe perioada EURO 2020.
Primăria Craiova încasează aproximativ 10.000 de euro pe meci de la cele două cluburi care îl închiriază permanent. Stadionul poartă denumirea „Ion Oblemenco”, atunci când acolo evoluează Universitatea Craiova şi „Complex Sportiv Craiova”, atunci când este folosit de la FCU. Inaugurată în 2017, noua arenă din Bănie a costat aproximativ 60 de milioane de euro.