Noul milionar care investește în Dinamo promite profesionalism! Discursul care îi va unge la suflet pe fanii grupării din Ștefan cel Mare

Ionuț Negoiță este noul acționar al lui Dinamo, chiar a evitat s-o spună public și abia mâine va face anunțul oficial. Omul de afaceri vorbește ca un personaj deja implicat în viitorul clubului din Ștefan cel Mare, iar discursul pe care-l folosește este foarte optimist.

Ionuț Negoiță spune că Dinamo este pe drumul cel bun și că va avea răbdare să se construiască o echipă capabilă să ia titlul, condusă de Bonetti, care primește încrederea noului acționar.

„Mâine este o conferință de la ora 12.00, când voi anunțat prelungirea contractului de sponsorizare și colaborare. Eu sunt adeptul proiectelor pe termen lung, iar echipa lui Dinamo este o echipă nouă. Văd această echipă legându-se din ce în ce mai bine și cred că am putea să discutăm despre o echipă solidă chiar și pe termen scurt.

Orice manager, pentru că un antrenor este un manager, își face strategia pentru un anumit termen. Răspunde de ceea ce face și răspunde pentru rezultate. El știe cel mai bine, pentru că este tot timpul cu echipa. Mie mi se pare că Dinamo este pe un drum bun cu Dario Bonetti. În fotbalul românesc există o oarece grabă, așteptând rezultate foarte rapid. Nimeni nu face minuni, nimeni nu poate să construiască ceva atât de rapid. Există o vorbă: „Toamna se numără bobocii”, așa că trebuie să avem răbdare.

Dacă am așteptat plecarea lui Cristi Borcea? Dinamo este un brand puternic, un club mare, n-are cum să moară. Unii vin, alții pleacă, nimeni nu este de neînlocuit. Foarte important este ca Dinamo, care vine după o perioadă grea din punct de vedere financiar și nu numai, trebuie susținută. Eu am susținut Dinamo financiar, ca sponsor, în ultimii ani și am așteptat momentul oportun pentru mine să investesc. În rest, se fac speculații tot timpul. Fiți convinși că Dinamo este pe un drum bun”, a declarat Ionuț Negoiță la DigiSport.

Publicat: 07 08. 2012, 16:38
Actualizat: 07 08. 2012, 16:39