„Nu ai jucat nimic! Plângi la FIFA!”**
Președintele „feroviarilor” a recunoscut că echipa sa are datorii la Frangipane care se ridică la aproximativ 60.000 de euro, salariul acestuia pe trei luni.
„E o formă de pedeapsă pentru el. Am uitat intenționat să-i plătim acei bani, așa cum și el a uitat să-și facă treaba față de noi. O să-i achităm salariile doar când va fi o decizie care să ne oblige”, a declarat Iuliu Mureșan.
Zilele trecute Frangipane i-a amenințat pe șefii lui CFR cu judecata. “Mi-au promis că îmi voi primi repede banii, dar contul e tot gol. De câteva zile nici nu-mi mai răspund la telefon. Eu sper totuși că Paszkany se va achita față de mine fiindcă nu aș vrea să fiu nevoit să depun memoriu la FIFA, fiindcă de suferit ar avea prietenii mei de la echipă”, a atacat Frangipane
Â