„Nu am ce să reproșez jucătorilor**, dar meritam victoria”
Dan Petrescu, antrenorul Unirii Urziceni, a declarat, la finalul
meciului cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, că echipa sa merita să
plece acasă cu toate punctele, deoarece elevii săi au dominat clar
echipa gazdă. ‘Bursucul’ spune că se aștepta la un meci greu și că
nu are ce să reproșeze jucătorilor.
„Știam că va fi un meci foarte greu și l-am abordat ca
atare. Am avut o primă repriză dominată clar, cu patru ocazii mari,
dar din păcate nu am reușit să marcăm. Sunt două puncte pierdute,
cred că astăzi meritam victoria. Sunt foarte mulțumit de atitudinea
jucătorilor mei, nu e ușor să joci după un meci de Champions
League. Nu am ce să le reproșez. Anul trecut Mediașul merita
victoria, acum o meritam noi. Din păcate nu am avut noroc. Nici
azi, nici în meciul cu Dinamo. Aici nu se câștigă ușor și cred că
nici altor echipe nu le va fi ușor aici”, a spus
Petrescu.
Pustai: „Ne-am apărat bine”
Cristi Pustai, antrenorul echipei Gaz Metan, a declarat că este
mulțumit de rezultatul final al meciului cu campioana României.
Tehnicianul a avut și el cuvinte de laudă la adresa ialomițenilor.
„Am întâlnit o echipă foarte bună, echipa campioană. O
trupă cu un joc organizat. Noi ne-am apărat bine și am reușit să le
închidem culoarele”, a spus Pustai la finalul
meciului.