Dorinel Munteanu, antrenorul formației Oțelul Galați, a declarat că, deși anul 2010 a fost unul bun pentru formația sa, își dorește ca anul ce tocmai a început să îi aducă numai satisfacții din punct de vedere profesional. De asemenea, fostul jucător a recunoscut că principalele contracandidate în lupta pentru titlu sunt Poli Timișoara și FC Vaslui.
„Îmi doresc ca anul 2011 să fie mult mai bun decât 2010. Totuși, a fost un an bun pentru Oțelul Galați”.
„Nu ar fi un lucru trist dacă Oțelul ar prinde doar Europa League. Noi vom face tot ce este posibil pentru a rămâne pe primul loc, dar nu am fi dezamăgiți dacă am juca în Europa League. Toate aceste rezultate nu au venit întâmplător. Totul se bazează pe muncă și pe atitudine”, a declarat Dorinel Munteanu la sport.ro
„Sunt 7-8 echipe care se bat la titlu. Timișoara și Vaslui sunt principalele contracandidate. Timișoara este o echipă constantă, iar Vaslui are un lot valoros”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER