„Nu am fost niciodată slugă la o echipă și nici nu voi fi vreodată!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Politehnica Iași, Petre Grigoraș, a spus,
astăzi, într-o conferință de presă că, în perspectiva meciului cu
Ceahlăul, vrea de la jucătorii săi aceeași atitudine pe care au
arătat-o în meciurile disputate până acum pe teren propriu,
informează Mediafax.

„Meciul cu Ceahlăul este cel mai important de până acum.
Probabil suporterii se așteaptă să câștigăm lejer, însă Ceahlăul nu
este deloc o formație modestă, cum cred unii. Ceahlăul a primit un
singur gol în trei deplasări, la Brașov, dintr-un penalty despre
care toți specialiștii au spus că a fost inventat. Totuși, nu mă
tem de Ceahlăul, mi-e frică doar de echipa mea. Ar fi fantastic să
obținem o nouă victorie, dar totul depinde de modul cum se vor
prezenta elevii mei. I-am și avertizat pe băieți de acest lucru,
chiar și după meciul de Cupă, cu Pandurii, când nu au jucat așa cum
am vrut eu”
, a afirmat Petre Grigoraș.

Pe de altă parte, tehnicianul consideră drept necesară că
înființarea unui sindicat al antrenorilor.

„Eu nu sunt slugă la nimeni. Eu nu am fost slugă la
nicio echipă și nici nu voi fi vreodată. Am fost angajat la cluburi
unde am avut libertate să-mi fac meseria. Vorbesc din punctul meu
de vedere, pentru că sunt și cazuri ciudate. Consider că și legea
aceea care interzice unui antrenor să pregătească două echipe
într-un sezon e proastă. Păi dacă un patron nu doarme bine într-o
noapte și mă dă afară, ce vină am eu? Dacă unui președinte i se
pare că eu miros urât și îmi spune să plec, eu rămân fără serviciu.
Chiar dacă primesc toți banii din contract, nu îmi convine să stau
un an pentru că ies din circuit. Nu e corect. Ar fi o idee bună
înființarea unui sindicat al antrenorilor”
, a mai afirmat
Petre Grigoraș.

Meciul Poli Iași – Ceahlăul Piatra Neamț, este programat
sâmbătă, de la ora 18.00, în cadrul etapei a 8-a. În clasament,
ieșenii ocupă locul 10, cu 10 puncte, iar nemțenii se află în „zona
fierbinte” a clasamentului, locul 16, cu 7 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Amendă de 3.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Proprietarii de apartamente au interzis. Muți fac asta pe ascuns
Amendă de 3.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Proprietarii de apartamente au interzis. Muți fac asta pe…
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×