„Nu am fost prezenți** pentru că cei de la LPF nu ne vor acolo”
Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu,
susține că nu avea niciun rost ca un reprezentant al clubului
gorjean să fie prezent, astăzi, la Adunarea Generală a LPF, în urma
căreia Dumitru Dragomir a fost reales președinte al ligii, deoarece
oficialii LPF nu doreau această prezență, informează Mediafax.
Citeste pe blog:
Mitica reincarcat!
„Nu aveam de ce să ne ducem la Adunarea Generală câtă vreme
cei de la LPF nu ne vor acolo. Pe mine m-au suspendat, de ce să mă
mai duc? Au spus că nu am voie să reprezint clubul timp de șase
luni. Nu am boicotat alegerile, dar dacă au suspendat președintele
de la Pandurii atunci noi înțelegem că au suspendat și clubul.
Oricum am fi votat împortiva lui Dumitru Dragomir. Nu avem putearea
să-l schimbăm, câtă vreme nu avea contracandidat și nu aveam cum să
alegem pe altcineva”, a precizat Condescu.
La votul în urma căruia Dumitru Dragomir a fost reales în funcția
de președinte al LPF, 16 cluburi au votat pentru, Unirea Urziceni
s-a abținut, iar reprezentantul clubului Pandurii Târgu Jiu nu a
participat la Adunarea Generală.