„Nu aveam bani de mâncare și am vrut să renunț la fotbal”
Deși a devenit unul dintre cei mai importanți jucători de la CFR și una dintre marile speranțe pentru echipa națională, mijlocașul Ciprian Deac, a declarat că a fost la un pas să renunțe la fotbal la începutul carierei sale din cauză că nu avea bani de mâncare.
"La început nu am câștigat niciun ban din fotbal. Știți, eu am avut toată copilăria și toată adolescența mea un motto, de la care nu am abdicat: „Joacă, fii serios și vor veni și banii“. Asta mi-am spus mereu. Chiar și atunci când, după desființarea echipei din Dej, am plecat la Gloria Bistrița și, la un moment dat, am vrut să mă las de fotbal",a spus Deac pentru EVZ.
„Am simțit ce înseamnă foamea!“
"Eram la echipa a doua a Gloriei, în Divizia C. Locuiam în cantonament, în condiții vitrege. Ca să nu cad din pat, mă țineam strâns de marginea lui! Era rupt! În trei luni cât am stat acolo am primit 800.000 de lei vechi. Nu-mi ajungeau de mâncare și vă spun, fără rușine, am simțit pentru prima oară în viață ce înseamnă foamea. Descoperisem niște napolitane ieftine. Beam apoi apă și așa aveam senzația că sunt sătul. Într-un weekend, antrenorul Dan Matei mi-a zis că nu mă mai lasă să plec acasă. Că nu o să ajung niciodată fotbalist dacă nu mă pregătesc permanent. Știam asta, dar i-am răspuns că nu mai pot. Că îmi e dor de casă și că îmi e foame. Am plecat și n-am vrut să mai aud de fotbal!",a adăugat tânărul mijlocaș.
Â
Â