„Nu aveam voie să pierdem la Bistrița!** Egalul ar fi fost drept”

Craiova a deschis scorul la Gloria, dar a trebuit să se
recunoască învinsă de Maraes și ai lui. Wotte a dat acuzat arbitrul
pentru primul gol marcat de gazde. Olandezul spune că un egal ar fi
fost mai aproape de realitatea din teren.

„Am început bine, am marcat repede, dar, incredibil,
arbitrul a dat acel penalti. Primul lor gol a fost un cadou din
partea arbitrului. Găman a jucat mingea, nu înțeleg pentru ce a dat
penalti. În prima repriză am avut patru-cinci ocazii bune prin
frații Costea, dar repriza a doua a fost dezamăgitoare”
, a
spus Wotte.

Mark Wotte a precizat că echipa sa a fost învinsă într-un meci pe
care nu avea voie să-l piardă.

„La faza golului doi ne-am apărat foarte prost. În ultimele zece
minute ne-am pierdut concentrarea. Gloria rămăsese în zece și fără
portar și trebuia să tragem măcar câteva șuturi pe poartă, dar noi
nu am tras niciunul. Normal că nu sunt mulțumit. Am fost învinși
într-un meci pe care nu aveam voie să-l pierdem, iar un egal poate
ar fi fost mai drept. Bistrița a jucat mai bine în repriza a doua,
iar noi nu am mai făcut nimic în ofensivă, spre deosebire de prima
repriză, când am fost periculoși
„, a explicat
antrenorul.

Tehnicianul olandez a menționat că schimbările lui Dina și Dilevski
au fost făcute din considerente medicale.

Publicat: 17 03. 2010, 20:36
Actualizat: 17 03. 2010, 20:38