Nu avem loc în Premier League

Nu avem loc în Premier League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cluburile britanice n-au avut niciodată o slăbiciune pentru fotbaliștii români. Dacă s-ar realiza transferul lui Ghionea la West Bromwich Albion, stelistul ar deveni primul român care joacă în Premier League după patru ani de pauză.

Ultimul tricolor care a jucat în prima ligă engleză e Cosmin Contra, care în 2005 a evoluat tot pentru WBA, unde a fost împrumutat de Atletico Madrid. De atunci, indiferent de performanțele UEFAntasticilor sau de momentele bune ale naționalei, românii nu s-au putut apropia de Premier League, unde salariul mediu este de 1,2 milioane de euro. De ce Anglia e atât de departe pentru fotbaliștii români explică chiar cei care au fost acolo. „În primul rând, ca să ajungi în Premier League trebuie să fi jucat 75% din meciurile naționalei în ultimii doi ani. Deci «aria de selecție» nu e atât de mare. În plus, cluburile ca West Bromwich nu prea transferă de afară mijlocași sau fundași. Dacă o fac, preferă nordicii”, spune Ilie Dumitrescu, fost jucător la Tottenham și la West Ham United.

Un alt fost jucător de-al lui Tottenham, Gică Popescu, spune că românii sunt îndeajuns de buni pentru cel mai bogat campionat din lume. „Nu știu care ar fi explicația, pentru că avem destui jucători români valoroși. Sunt mulți străini în Anglia, mai mulți decât englezi chiar”, spune Popescu, convins că Sorin Ghionea ar face față și la echipe mai mari decât West Bromwich, ultimul loc în Premier: „Ghionea e unul dintre fotbaliștii de valoare, cred că ar putea să ajungă la o echipă mai mare decât West Bromwich. Sunt și alții care ar putea face față cu ușurință în Premier League, uite, de exemplu, Goian: un jucător atletic, de forță, care s-ar adapta perfect la stilul de joc de acolo”.

„Rădoi putea fi lider la Portsmouth”

Ilie Dumitrescu păstrează relații bune în fotbalul englez și spune că Rădoi a fost ultimul jucător din Liga I care a avut șanse reale să ajungă în Anglia. „Harry Redknapp îl vedea pe Rădoi drept un lider în linia mediană a lui Portsmouth. Din păcate, Mirel s-a accidentat chiar când mutarea avea șanse mari să se facă. Ghionea n-ar avea nicio problemă la WBA, sper să ajungă acolo, pentru că merită”, a declarat Dumitrescu.

Liverpool maghiar

În timp ce românii stau departe de Anglia, vecinii noștri se simt tot mai bine în Premier League, acolo unde Manchester United are în primul lot doi sârbi și un bulgar, iar Liverpool pregătește viitorul cu fotbaliști maghiari. Krisztian Nemeth, Peter Gulacsi, Andras Simon și Zsolt Poloskei, patru dintre cei mai talentați fotbaliști maghiari, evoluează pentru a doua echipă a lui Liverpool.


"Eu sunt sigur că scandalul lui Mutu cu Chelsea nu a afectat în vreun fel imaginea fotbaliștilor români în Anglia"
– Gică Popescu, fost internațional

42 milioane de euro primește din drepturi de televizare ultima clasată din Premier


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×