„Nu cred că Parks ajunge la Rapid!” Vezi ce spune Iancu despre plecarea în Giulești
Finanțatorul Timișoarei, Marian Iancu, a declarat că echipa sa
nu a primit niciun ban de la Consiliul Județean. Marian Iancu a
declarat că a investit în stadionul din Timișoara și că echipa și-a
îndeplinit obiectivele, dar Consiliul Local a oprit din banii
care-i datora echipei. De asemenea, Iancu a spus că nu a fost
respectat la Timișoara și că nu a discutat cu cei de la Rapid.
Acesta a spus că există posibilitatea de a rămâne la Timișoara, dar
ca și acționar minoritar la altă echipă.
„Nu am primit niciodată niciun ban de la Consiliul
Județean, rețineți. E ca și când cineva merge la muncă zi de zi și
la finalul lunii i se spune că e criză financiară și nu i se dă
salariul. Noi avem un contract cu Consiliul Local prin care vindem
imaginea în Europa. Avem emblema lor pe tricouri, pe stadion, ne-am
îndeplinit obiectivele și trebuie să fim plătiți pentru asta. Anul
trecut trebuia să primim 1 milion, dar ne-au dat 750.000, pentru că
au investit în stadion, dar ne-au oprit nouă din bani. Anul acesta
ne-am îndeplinit obiectivul, iar ei au spus că nu mai au
bani.
Nu am fost respectat ca un investitor străin la Timișoara. Nu am
discutat despre Rapid… poate nicio nu voi fi acceptat acolo, e la
liberul arbitru al celor care sunt proprietari acolo. Am spus că o
să merg acolo unde o să am confortul investițional și voi merge
acolo unde mă simt bine. Există posibilitatea să rămân și la
Timișoara și să fiu și acționar minoritar la altă echipă. Din modul
cu se derulează lucrurile din partea Rapidului, nu cred că Parks va
ajunge acolo. Nu știu detalii, dar au avut la dispoziție 3 zile să
discute. Cluburile s-au înțeles, din câte știu s-au înțeles și cu
jucătorul, dar nu au fost făcute actele. Nu știu dacă se va face
sau nu. Eu am bătut palma cu Dinu Gheorghe, am acceptat propunerea
lor, dar mai departe nu știu ce s-a întâmplat”, a spus
Iancu la gsp tv