Nu cred în hegemonia Stelei!** Clujenii sunt optimiști: „Mergem la victorie sau egal, nici nu mă gândesc la altceva”

Gigi Becali anunță la fiecare apariție televizată supremația
Stelei, bazându-se pe valoarea jucătorilor tranaferați până acum.
Declarațiile patronului Stelei nu îl sperie însă pe omologul său de
la „U” Cluj, care a anunțat obiectivul la meciul de la Ploiești:
victorie sau meci egal.

„Mi-a fost mai frică de meciul cu Mioveni decât mi-e acum
de cel cu Steaua, vă spun sincer. Era prima etapă, jucam pe terenul
unei nou-promovate, ei veneau cu mare aplomb. Acum mergem la
victorie sau egal, nici nu mă gândesc la altceva. Victoria cu
Rapidul ne-a dat mare încredere, iar meciul cu Lazio a scos în
evidență multe aspecte pozitive. Cei de la Steaua au adus,
într-adevăr, jucători cu valoare, dar nu poți face o echipă în două
săptămâni, să fim serioși. Nouă ne-a luat șapte luni să ne închegăm
și mai avem încă de lucru”,
a spus Florian Walter pentru
Ziua de Cluj.

Publicat: 10 08. 2011, 11:17
Actualizat: 10 08. 2011, 11:23