Deși le promisese elevilor lui Hizo că le va vira o parte din salariile restante înainte de meciul cu Steaua, Copos a plătit banii cuveniți abia ieri.
Apropiați ai bossului de la ANA susțin că acesta evită să dea bani de la începutul săptămânii…din superstiție. Patronul „feroviarilor” a încercat să-i motiveze suplimentar pe Maftei&Co. înaintea derby-ului din Ghencea promițându-le că va vira și ultimele restanțe pe care le mai avea de achitat din luna martie. Copos nu a reușit să facă rost de bani în timp util, astfel că plata salariilor s-a amânat pentru această săptămână. Luni, în momentul în care au verificat cardul, elevii lui Hizo nu au observat nicio schimbare în privința soldurilor contului. Cu nervii întinși la maximum, fotbaliștii au cerut socoteală conducerii, iar Copos a reacționat. „Astăzi (n.r. – ieri), jucătorii au primit banii.
Nimeni nu poate face rost peste noapte de 200.000 de euro pe criza asta”, a precizat patronul alb-vișiniilor. Neoficial însă, boss-ul din Grant n-a vrut să dea bani luni din cauza superstiției potrivit căreia „Cine dă bani luni, dă toată săptămâna”! Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER