„Nu din vina noastră se tărăgănează transferul lui Grigore!” Anghelache le-a dat replica lui Mulțescu și Ioan Becali

Dinamo a început cu stângul noul sezon, înfrângerea de la Timișoara agitând apele în Ștefan cel Mare, existând mai multe disensiuni între conducerea tehnică și cea administrativă.

Constantin Anghelache a ținut să lămurească aceste aspecte și a precizat că jucătorii aduși până acum la Dinamo au fost propuși de Gigi Mulțescu.

„În afară de Alexe și Nica, nici un jucător nu a plecat de la Dinamo fără să existe dorința domnului Mulțescu. Domnul Mulțescu mi-a propus un fundaș stânga, mi-a propus doi fundași centrali, despre care știe că pe unul l-a stricat altcineva, nu eu, și încă unul, cu care am discutat și îl aștept să vină la București. Pe cei pe care i-am adus, tot cu acordul domnului Mulțescu i-am adus”, a spus șeful dinamoviștilor la Dolce Sport.

Președintele „câinilor” a vorbit și despre situația lui Bălgrădean, criticată vehement de impresarul acestuia, Ioan Becali.

„Bălgrădean a fost plecat două zile, pentru un transfer la Standard Liege, care a picat, iar antrenorul a decis să nu îl ia, iar eu cred că are dreptate.

Ioan Becali ne-a adus o singură ofertă pentru Dragoș Grigore, pe care am și acceptat-o, nu din vina noastră se tărăgănează. E normal ca agentul lui Dragoș șă îi apere interesele jucătorului său. Noi l-am sfătuit să stea la echipă, dar el vrea să plece, spune că e distrus psihic”, a mai spus Anghelache.

Publicat: 23 07. 2013, 09:58
Actualizat: 23 07. 2013, 10:35