Nu e cacealma!** FC Brașov – „U” Craiova 0-3!

Craiova lui Piți a tremurat puțin sub Tâmpa, acolo unde
brașovenii păstrează și acum sub cheie notițele lui Răzvan Lucescu.
Vitamina a venit, neașteptat, de la Cristi Oros, cel care le-a
permis oltenilor să-și continue seria de victorii. Iar Dina și
Stoica au pus cireașa pe tortul unui succes care îi duce în lupta
pentru cupele europene.

Tiki-taka de Oltenia a scârțâit puțin când a dat de
defensiva-beton lăsată moștenire de Lucescu jr. la Brașov. Pițurcă
și-a luat din start celebra „poker face” și a încercat să facă nod,
tot în Ardeal, traseului pierdut pe vremea când treningul său era
în roș-albastru. Înainte de Brașov, plecase de la Steaua, iar acum
și-a pus ambiția parcă mai mult ca oricând. Iar Gargorov și-a pus-o
și el încă din start să încline terenul spre poarta lui Mincă, dar
Alex Pițurcă a nimerit doar plasa laterală după o pasă parcă din
taste a bulgarului (5). În rest, joc chinuit la mijloc. „Stegarii”
au acceptat fără comentarii dominarea teritorială, mizând mai mult
pe contraatac și faze fixe. Și putea să le iasă! Viveiros a bătut
excelent o lovitură liberă de pe stânga, Stanca a ieșit pe sub
minge, dar Dănănae a scos de pe linia porții „capul” lui Năstăsie
(13).

Oros, în
alb-albastru

Lumina Universității a fost același Gargorov, care a zguduit la
mijlocul reprizei bara trasversală cu o „torpilă” de la 23 de metri
(27). Și când nici șuturile n-au mai avut efect, Oros și-a împins
mingea în propria poartă după ce Mincă reușise să scoată reluarea
lui Dina. Isăilă a mutat ofensiv cu Vali Badea și Chipciu, dar tot
oltenii au mișcat tabela. Dina a „înțepat” mingea din câțiva metri,
apoi Stoica a închis scorul de la 25 de metri și Craiova arată că,
de la venirea lui Pițurcă, blufurile nu mai sunt o practică la
modă.

CLICK AICI PENTRU ECHIPE SI COMENTARIUL
MINUT CU MINUT

Publicat: 18 10. 2010, 22:19
Actualizat: 18 10. 2010, 23:07