„Nu e exclus să mă întorc!** Vreau performanță, nu mediocritate!

Vasile Turcu este gata să revină în fotbal. Oficialul dinamovist a explicat motivele care l-au adus în situația de a lua decizia de a se retrage de la gruparea alb-roșie, însă susține că e gata să se întoarcă, fie la Dinamo, fie la o altă echipă.

"Am fost prea dezamăgit anul acesta. Ratarea grupelor Ligii Campionilor mi-a provocat o mare supărare. Am luat decizia de a mă retrage și asta o să fac. O să stau câteva zile să mă gândesc bine la ce voi face în viitor, dacă va fi Dinamo sau alt club, nu știu. Nu e exclus să mă întorc la Dinamo, pentru că eu sunt omul care vrea performanță, nu mediocritate. Le mulțumesc colegilor mei, tuturor celor de la club și, nu în ultimul rând, suporterilor. Am fost ca o familie, dar poate am avut uneori și păreri diferite. Supărarea e trecătoare, important este că vom rămâne prieteni. De Cristi Borcea îmi pare cel mai rău, el a suferit cel mai mult, pe el apasă cea mai mare presiune acum",
a spus Turcu, într-un interviu acordat NewsIn.

Publicat: 20 06. 2009, 14:59
Actualizat: 20 06. 2009, 15:04