Nu e glumă: Copos scoate banii!** Cât va fi bugetul Rapidului pentru noul sezon
George Copos nu se mai joacă! Rapidul va avea pentru sezonul
viitor un buget de minimum opt milioane de euro, patronul
giuleștenilor sperând că în acest fel alb-vișiniii vor cuceri, în
sfârșit, titlul de campioană.
Problemele financiare din sezonul recent încheiat i-au pus pe
gânduri pe rapidiști, care încă mai regretă că nu au reușit să
prindă unul din primele două locuri. Conștienți că în cazul în care
jucătorii ar fi fost plătiți la timp Rapid ar fi putut urca mai
mult în clasament, oficialii giuleștenilor au mărit bugetul pentru
sezonul viitor. Pentru moment, acesta este de opt milioane de euro,
dar ar mai putea crește în funcție de ce transferuri se vor mai
perfecta.
7,2 milioane de euro către stat
În mod normal, clubul din Grant ar fi trebuit să dispună de aceiași
bani ca și în sezonul trecut, adică 5,5 milioane de euro, dar
desele depășiri de buget l-au determinat pe Copos să bage și mai
adânc mâna în buzunar. Înainte să discute despre cum vor arăta
finanțele pentru sezonul 2011-2012, șeful de la Ana s-a asigurat că
echipa pe care o patronează nu va avea probleme cu statul. În
consecință a direcționat către Fisc nu mai puțin de 7,2 milioane de
euro. Odată rezolvată această problemă și adunând și bugetul pentru
campionatul viitor, Rapid îl va costa pe Copos cel puțin 15,2
milioane de euro.
5,5 milioane de
euro a fost bugetul Rapidului pentru sezonul
2010-2011
Surdu,
ca și transferat în Giulești
Rapid este aproape să-l transfere pe atacantul Stelei, Romeo Surdu,
care și-a încheiat conturile cu gruparea din Ghencea. Președintele
giuleștenilor, Dinu Gheorghe, a avut o discuție cu fostul brașovean
și i-a propus un salariu de 250.000 de euro pe sezon. „Ni-l
dorim pe Surdu, i-am făcut o ofertă și așteptăm răspunsul la
finalul meciului cu Bosnia. Îl știu de la Brașov cum se dăruiește,
cum se pregătește. Sper ca și viitorul antrenor al Rapidului să fie
de acord cu mine”, a declarat Dinu Gheorghe la
Sport.ro.
Glauber a fost dorit
în China
Unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai Rapidului în acest
sezon, Glauber Berti, a fost la un pas de a lăsa Giuleștiul pentru
o formație din Asia. Prin intermediul agentului său, fundașul
brazilian a primit o ofertă de 350.000 de dolari pe an din China.
Impresarul a refuzat pe motiv că Glauber ar avea o ofertă mult mai
bună din Europa, dar acesta va rămâne mai mult ca sigur la Rapid,
unde câștigă în acest moment 8.000 de euro pe lună.
Străinii
revin pe 16 iunie, românii pe 13!
Jucătorii Rapidului se află în vacanță în acest moment, reunirea
lotului fiind programată pe data de 13 iunie. La fel ca și în anii
trecuți, fotbaliștii străini au primit din partea clubului câteva
zile libere în plus, pentru a preîntâmpina întârzieri neașteptate.
Acestora li s-a comunicat că sunt așteptați înapoi în țară pe 16
iunie, cu trei zile mai târziu decât restul rapidiștilor
români.