Nu e îngrijorat de ultimele rezultate. Lucescu Jr: „Foarte bine că mi se spune Mister X, nu pierdem. Din vară se va vedea munca mea”
Răzvan Lucescu a revenit în Liga 1 după doi ani în care a antrenat în Qatar. Sub conducerea lui, Petrolul a păstrat linia remizelor din „era Cosmin Contra”. Patru egaluri în patru meciuri a reușit Lucescu Jr, care nu își face griji din acest punct de vedere: „Foarte bine că mi se spune Mister X”
„Foarte bine că mi se spune Mister X. Petrolul a avut cele mai multe egaluri în acest campionat, eu care am venit și am făcut 4 rezultate de egalitate… Suntem o echipă cu mentalitate puternică, nu pierdem”, a declarat antrenorul Petrolului la Dolce Sport.
Ultimul meci, 2-2 cu Dinamo, a fost unul foarte „încins” pentru Lucescu Jr. Arbitrul Radu Petrescu a fost reținut de la suspendări după mai multe erori în favoarea gazdelor. Antrenorul Petrolului crede însă că Dinamo și Flavius Stoican, eliminat la acest meci, nu sunt niște victime.
„Este problema lui Stoican că a fost suspendat, dar trebuie să spun că Dinamo n-a fost o victimă. Greșeli au fost de ambele părți. A fost un meci foarte greu, un meci aspru, dar și spectaculos. Vă spun că lui Radu Petrescu nu i-a fost ușor„, a mai spus Lucescu.
Noul tehnician al „lupilor” crede că Astra este favorită la locul 2 și spune că abia din vară se va vedea munca lui la echipă
„Astra e favorită clară la locul doi. Petrolul… de-abia în vară vom vedea echipa așa cum vreau eu. Acum încercăm să facem legătura între ce a fost și ce va fi, cu toate problemele pe care e normal să le avem. În iarnă au plecat mulți jucători și au venit alții, e nevoie de adaptare. Mai avem și accidentări și jucători suspendați la fiecare etapă„, a declarat Lucescu Jr.
Lucescu a vorbit și despre criza Rapidului și se arată surprins de situația actuală a fostei lui echipei
„Am traversat un an foarte ciudat atunci, cu multe probleme, iată că acestea continuă. Acum m-am întors în țară, mă simt foarte bine la Petrolul și am un entuziasm foarte mare. Rapid a pornit de la același nivel cu Steaua în 2005, dar iată că nu s-a mai realizat nimic. Steaua a reușit 10 ani de calificări consecutive, iar experiența asta europeană se vede. Îmi pare foarte rău de situația Rapidului, nu mi-am imaginat vreodată că se va ajunge aici. Din păcate, în acel ultim an în care am fost la Rapid, am simțit o dezbinare totală. Pornind de sus și ducându-se către suporteri. E păcat. Vor rămâne acele amintiri superbe pe care le-am trăit la Rapid”, a mai spus fostul antrenor din Giulești
1-1 cu Astra, 0-0 cu Concordia, 0-0 cu Astra (în Cupa României) și 2-2 cu Dinamo sunt rezultatele lui Răzvan Lucescu pe banca Petrolului