Nu e nimic sigur în „New Dinamo”!** De ce depinde proiectul roș-albilor

Proiectul pe termen mediu și lung al „câinilor”, mediatizatul
„New Dinamo”, nu e chiar atât de clar pe cât părea. Surse din
cadrul acționariatului dinamovist susțin că totul depinde de cum se
va vinde unul dintre cele mai bune produse de export ale
„câinilor”: Marius Alexe!

Planul șefilor din „Ștefan cel Mare” e simplu: la vară se vor
despărți de jucătorii bătrâni, gen Dănciulescu, Cătălin Munteanu,
Bordeanu ori Mărgăritescu, și vor să întinerească echipa. În acest
sens, acționarii au demarat discuții cu mai mulți tineri de
perspectivă, stabilind, în mare, detaliile viitoarelor contracte.
Numai că există o problemă: banii necesari pentru viitorul proiect.
Din câte se pare, partea financiară a „New Dinamo” depinde strict
de vânzarea unuia dintre produsele de vârf ale „câinilor”, Gabi
Torje sau Marius Alexe (ambii 21 de ani). Concret, pentru ambii
jucători s-au intensificat negocierile cu mai multe cluburi din
Vest, însă Alexe are, momentan, cele mai mari șanse să plece.

Concediază pentru a
echilibra bugetul

Momentan sunt discutate plecările lui Cătălin Munteanu, Rubio,
Mărgăritescu, Dănciulescu, Bordeanu sau chiar și Păun, dintre ei
urmând ca numai viitorul antrenor să decidă cine ar mai putea
rămâne. Deci, ar exista bani pentru salariile nou-veniților, însă
nu pot fi asigurate sumele de achiziție. Aici se speră ca soluția
să vină din vânzarea lui Alexe ori Torje pe cel puțin cinci
milioane de euro! Sau chiar a amândurora.

Bărboianu
sau Găman? Avantaj Bărboianu!

În acest context, viitorul lui Găman și Bărboianu, de exemplu,
este incert, existând posibilitatea ca Dinamo să renunțe măcar la
unul dintre ei. În acest moment, favorit pare Bărboianu! La fel, în
pericol e pusă și cumpărarea lui Paul Pârvulescu de la Gaz Metan
Mediaș, jucător dorit în unanimitate de antrenorii și scouterii de
la Dinamo. Concluzia e simplă: ofertele venite dinspre piețele din
Italia, Germania și Rusia pe adresa mijlocașilor de bandă ai lui
Dinamo ar putea salva proiectul care poate readuce echipa din
„Ștefan cel Mare” în lupta pentru titlu.

5
milioane de euro este suma pe care Dinamo o cere atât în
schimbul lui Alexe, cât și în al lui Torje

17
partide a jucat Alexe în acest sezon de Liga I, reușind să
marcheze patru goluri

Publicat: 12 04. 2011, 01:11
Actualizat: 12 04. 2011, 01:28