„Nu e normal să iei gol în secunda 27!”
Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, în care unicul gol a fost marcat în primele secunde de joc, că nu este normal ca mingea să ajungă în poartă atât de rapid.
"Din păcate am mai pierdut o șansă de a lua puncte în clasament într-un meci direct pentru evitarea retrogradării. Noi am plecat direct cu scorul de 1-0 și chiar dacă am dominat după pauză, am riscat în apărare jucând cu foarte puțini apărători ca să putem să egalăm și chiar să câștigăm dar nu am putut. Trebuie să ne gândim deja la meciul viitor. Nu avem timp nici să ne gândim la ce am greșit, nici să ne refacem din oboseală, nici să ne lingem rănile pentru că ne gândim deja la următoarele meciuri. M-a dezamăgit modul cum am început jocul și nu e normal ca în secunda 27 să iei gol. Cred că este cel mai rapid gol al campionatului în acest sezon. Puteam juca de la egal la egal cu Pandurii dar nu am reușit", a spus Pustai.