„Nu e o dramă dacă retrogradează Craiova! Stilul lor e pompieristic”

Multe suspiciuni planează asupra meciului pe care Craiova îl va
disputa în compania Oțelului, mâine la Severin. Știința are nevoie
de victorie pentru a fi sigură că se salvează de la retrogradare,
dar gălățenii promit să le facă viața grea.

Marius Stan critică politica managerială a Universității și nu
înțelege de ce se face o dramă națională din retrogradarea
„campioanei unei mari iubiri”.

Se discută foarte mult pe acest subiect. Chiar dacă toată
lumea o plânge pe Craiova, eu consider că n-ar fi chiar o dramă
dacă ar retrograda. A fost odată «campioana unei mari iubiri» dar
nu trebuie să trăim în trecut. Din păcate, de câte ori se obținea
un succes în fața unei echipa mai bune a campionatului, se vorbea
de Europa League iar la fiecare eșec se aducea vorba de
retrogradare. Nu judec pe nimeni, dar parcă la Craiova e un stil
așa mai pompieristic de vedea fotbalul. Într-un fel mi-ar părea rău
pentru că e o echipă frumoasă, tânără, dar nu noi am adus Craiova
în situația în care se află acum
” a spus Stan.

Publicat: 21 05. 2010, 11:47
Actualizat: 21 05. 2010, 11:50