Nu e primit cu brațele deschise de fostele glorii steliste:** „Cîrțu s-a băgat sub preș! Nu e de Steaua”
Fostul mare tehnician al Stelei, Emerich Ienei, nu vede cu ochi
buni numirea lui Sorin Cîrțu pe banca tehnică a Stelei, considerând
că stilul acestuia nu se potrivește cu cel al tradiției
roș-albastre.
„M-a șocat ce s-a întâmplat. Acceptând așa de repede oferta
Stelei, Sorin Cârțu s-a băgat sub preș. Cârțu a venit la Steaua ca
să-și facă un nume, nu să ajute clubul, așa cum a zis. El își trece
acum în CV, după CFR Cluj, și Steaua. E ceva pentru el. N-ar trebui
să vorbească despre ajutor, ci să-i lase pe alții să vorbească după
performanțele sale.
Mi-aș dori să facă treabă, dar eu zic că nu e un antrenor potrivit
pentru Steaua. El e recunoscut ca un tehnician defensiv și e normal
pe undeva să fie așa, fiindcă a pregătit numai echipe mici și era
nevoit să se apere. Echipele lui au făcut mai mereu un joc bun
defensiv, dar Steaua înseamnă opusul. Publicul a fost mereu atras
în Ghencea de jocul ofensiv, de posesia prelungită, jocul de pase,
rapiditatea atacurilor. Jocul eminamente defensiv e prea puțin
pentru Steaua.
Sper să reușească, sper ca echipa să iasă odată din această
mocirlă. Nu vreau să jignesc pe nimeni și să vorbesc despre
moralitate. Nici nu mă mai gândesc la cât de repede acceptă unii
ofertele lui Becali, ci la zilele negre ale echipei. Mă interesează
în primul rând jocul”, a declarat Emeric Ienei ieri,
pentru EVZ.