„Nu e problema mea că Rada nu știe să citească!”

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, joi, că nu este problema lui dacă antrenorul formației Rapid, Marian Rada, "nu știe să citească", după ce acesta din urmă a spus că vrea să sesiseze Comisia de Disciplină a FRF în cazul unor afirmații ale dinamovistului.

"E problema lui, dacă nu știe să citească, nu am ce să-i fac, am fost iritat doar de cum a fost alcătuită echipa, cu foarte mulți tineri", a spus Rednic, referitor la intenția antrenorului Marian Rada de a-l reclama la Comisia de Disciplină a FRF pentru faptul că a spus despre antrenorul Gloriei Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, că a folosit o echipă cu mulți tineri împotriva Rapidului.

 

Publicat: 05 03. 2009, 15:26
Actualizat: 05 03. 2009, 15:55