Nwakaeme Anthony are șansa, în sfârșit, să joace. Ultimul an a fost unul de coșmar pentru fotbalistul care impresiona în sezonul treccut, transferul la Petrolul dovedindu-se a fi o alegere greșită. Tony va evolua până în vară la formația antrenată de Ilie Stan, Concordia Chiajna, anunță Digisport.ro.
Atacantul a fost foarte aproape de Steaua în urmă cu aproximativ un an, când Becali a negociat cu Florian Walter; în cele din urmă, transferul său în Ghencea a picat în momentul în care patronul roș-albaștrilor a aflat că trebuia să plătească 1.5 milioane euro pentru atacantul nigerian. Vârful marcase patru goluri în trei etape și avusese o evoluție foarte bună în disputa cu Steaua, astfel că Walter și-a permis să îi fixeze un preț prohibitiv.
A fost dorit de Mediaș
După ce au decis să nu mai prelungească împrumutul lui Cristian Bud de la CFR Cluj, Gaz Metan se reorientase spre „pista Tony”.
Trupa pregătită de Cristian Pustai a fost foarte aproape de un împrumutul pentru șase luni de la Petrolul al nigerianului de 23 de ani, dar, în cele din urmă afacerea a căzut.
De la sosirea la Ploiești, vârful nu a reușit să convingă staff-ul tehnic că merită șanse, fie că echipa a fost antrenată de Mircea Rednic sau de Cosmin Contra. În vară, Volyn Luțk, formație ce a terminat pe 12 sezonul trecut din Ucraina și unde mai evoluează și fostul stelist Eric Bicfalvi, a negociat cu Walter transferul lui Tony, dar nu s-a ajuns la vreun rezultat.
3 meciuri a evoluat Tony pentru Petrolul, nereușind să marcheze
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER