„Nu e treaba voastră! Vom vedea dacă voi fi aici și din vară.” Reacția lui Hagi după ce a fost întrebat de ofertele din străinătate
Viitorul – Pandurii 0-2. Gheorghe Hagi nu o va mai antrena pe Viitorul cel puțin până la finalul sezonului, iar meciul cu Pandurii a fost urmărit de patronul constănțenilor din tribune.
- Cătălin Anghel a fost trecut pe foaia de joc a Viitorului ca antrenor principal la meciul cu Pandurii
„Vreau să fac o analiză și vom vedea dacă voi fi aici și din vară„, spune Hagi, care a devenit evaziv în momentul în care a fost întrebat de eventualele oferte primite din străinătate.
„Voi sta sus și în următoarele meciuri, pentru că trebuie să facem o analiză importantă. Am ajuns într-o situație rușinoasă și e greu atunci când își pierzi încrederea. E greu să mai joace fotbalul de până acum. Este o realitate și trebuie să o privim în față așa cum e, să formăm o echipă pentru sezonul viitor. Din păcate nouă ne-a „înghețat” piciorul și e greu să joci așa. Gândim un proiect pentru anul viitor.
Nu e treaba voastră (n.r. către jurnaliști, după ce a fost întrebat daca negociază cu alte echipe) Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Niciodată nu știm ce se va întâmpla.
Vom vedea dacă voi fi aici și din vară, nu știu. Eu stau sus acum, mă uit. Eu vreau jucători responsabili„, a declarat Gheorghe Hagi imediat după meci.
Înainte de meci, directorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru, afirmase că Hagi e în discuții cu mai multe echipe și ar putea să dea curs ofertelor.
„Există oferte extrem de interesante pentru Gheorghe Hagi, care nu s-au încheiat. Urmează ca el să ia o decizie în cel mai scurt timp, pentru că se apropie de final sezonului. Sunt discuții avansate cu alte echipe, dar el își dorește ca în momentul în care va lua o decizie toate celelalte lucruri să fie puse la punct.
Eu știu că a fost dorit foarte clar din Rusia, iar oferta de la Rubin Kazan a rămas în picioare. Are și Turcia o ofertă foarte interesantă și nu e ușor să ia o decizie. Aspectul financiar e ultimul la care se gândește”, a declarat Cristian Bivolaru la Dolce Sport.