Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a vorbit din nou despre controversatul primar al orașului, Antonie Solomon, care a fost rețimut de DNA. Acuzat de Antonie Solomon că l-ar fi turnat la procurori, Mititelu a negat totul spunând că este doar un martor. Finanțatorul oltean a spus că Solomon și viceprimarul sunt bănuiți că ar fi luat mită de la Penescu și că procurorii au aflat de această chestiune prin ascultarea telefonului celui din urmă.
„Nu l-am reclamat eu pe Solomon la DNA, pentru că la simpla reclamație a unui om nu pot cei de acolo sa rețină pe cineva. În acest dosar de la Pitești, eu sunt martor la „căratul apei”. El a încercat să distorsioneze această problemă de imagine a lui, pentru că el nu a fost chemat la DNA, ci a fost luat de politiști, după ce i s-a făcut și o percheziție. Solomon, împreună cu viceprimarul sunt bănuiți că ar fi luat mită de la Penescu, iar într-o discutie a mea cu Cornel eu mă plângeam că nu pot obtine autorizație de a construi, iar el imi spunea: ‘Lasă că rezolvi, că eu am dat și am făcut..’
Dacă eu aș fi făcut plângerea, acest lucru se poate dovedi, sunt lucruri publice, însă dacă aș vrea să fac o plângere împotriva lui Solomon aș putea, pentru că știu mai multe lucruri, dar n-am vrut să fac reclamații și nici nu o să fac. Cornel Penescu, fiind urmarit de ani de zile a avut tangențe cu mai multe persoane, inclusiv cu Solomon, iar discuția dintre mine și el datează de acum patru ani, când el nici măcar nu era în fotbal. Cornel a căzut și cu fotbalul conjunctural„, a declarat Mititelu la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER