Unul dintre cei mai buni jucători din Liga lui Mitică și, cu siguranță unul dintre stâlpii echipei lui Iancu, uriașul Pantilimon spune că i-ar plăcea să joace într-un campionat puternic, dar că Premier League i s-ar potrivi cel mai bine. Portarul nu crede că este echipa în Liga 1 peste Timișoara, în acest moment: „Poli mi-a dat tot” „Doar la o echipă din Occident aș pleca. Poli mi-a dat tot, este la același nivel ca toate echipele din Liga I. Nu este echipă mai presus decât Poli în România la ora actuală”, a declarat Pantilimon într-un interviu pentru site-ul oficial al bănățenilor
Meciul cu Franța, cea mai mare bucurie! „Un moment de maximă bucurie a fost meciul din Franța, din preliminariile CE 2012, pentru că am reușit să fiu titular într-un meci de calitate pentru echipa națională. Cred că a fost bine, deși e păcat că nu am câștigat. De aceea, în același timp, dezamăgirea mea este că nu am câștigat în respectivul meci. Sunt deja de doi ani la echipa națională, mă simt foarte bine, așadar pot spune că m-am integrat. Am niște colegi de valoare, caractere deosebite, sunt bucuros că fac parte din acest grup!”, a mai spus uriașul din poarta lui Poli
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER