„Nu i-am dat nicio șansă Stelei!”

Steaua a început această ediție de campionat cu stângul, întâlnind în prima etapă pe FC Vaslui. Moldovenii au învins atunci cu 1-0 datorită gafei lui Zapata, însă, ca joc, gazdele au surprins echipa lui Lăcătuș. Antrenorul din tur al Vasluiului, Viorel Hizo, a rememorat ieri pentru ProSport modul în care a gândit meciul cu Steaua. „A fost unul dintre cele mai bune meciuri din tur ale Vasluiului. Am văzut acea partidă de mai multe ori. Steliștii nu au avut nicio șansă. O singură ocazie mai clară i-a aparținut lui Szekely, în prima repriză”, a spus fostul tehnician al Vasluiului.

Rocada mijlocașilor laterali dă roade

La fel ca și în tur, Steaua continuă să deschidă jocul pe flancuri, de aceea mijlocașii de bandă sunt foarte importanți pentru Lăcătuș. Stelistul le cere deseori acestora să schimbe locurile în timpul meciurilor, lucru care dă bătăi de cap adversarei. A recunoscut-o și Hizo: „Noi aveam probleme când Nicoliță și Szekely se schimbau între ei. Bănel e harnic, e dispus la un efort foarte mare și mereu se întâlnește cu mingea”.

 

Presing

„Le-am spus jucătorilor că nu-i putem lăsa pe adversari să joace. Dacă îi lași, te ucid!  Am făcut un presing avansat în terenul lor. Linia de mijloc a funcționat perfect la noi. Genchev și N’Doye au fost formidabili”.

Agresivitate

„Jucătorii mei au evoluat agresiv, lucru care i-a făcut pe steliști să piardă multe baloane. Am recuperat foarte multe mingi chiar în jumătatea lor de teren. Îmi aduc aminte că N’Doye a fost atât de agresiv încât, la un moment dat, la o intrare a sa, trebuia să vadă poate chiar cartonașul roșu”.

Posesie bună

„Fotbaliștii de la Vaslui au scurtat la maximum timpul de recuperare a balonului. Adică din momentul în care echipa noastră pierdea mingea trebuia să o recuperăm cât mai repede, iar apoi, când ea revenea în posesia noastră, le ceream jucătorilor să nu ne grăbim, să avem o posesie bună”.

Publicat: 27 02. 2009, 08:30
Actualizat: 27 02. 2009, 09:33