Ioan Mărginean (59 de ani), fostul președinte de la Gaz Metan Mediaș, a vorbit pentru ProSport și a dezvăluit că în iarna trecută Dinamo l-a căutat pentru a-l pune într-o funcție de conducere. Acesta susține că atunci a refuzat oferta „câinilor”, însă dacă Ionuț Negoiță ar reveni cu o altă propunere ar accepta imediat.
„Eu puteam să ajung la Dinamo în iarnă. Dar cum era să las Mediașul în iarnă, care se bătea la play-off cu Dinamo? Eram considerat trădător, dar acum îmi pare rău. Dacă ai onoare, nu pleci. Am scos echipa din insolvență și aștept să vină pețitorul s-o ia. Nu cred că aș fi fost organizator de competiții la Dinamo. Erau problemele cu Prunea și cred că domnul Negoiță voia să nu mai fie război, că nu aduce nimic bun războiu.
Eu zic că a fost lipsă de comunicare la Dinamo. Dacă ai comunicare poți compensa lipsa banului. Am vorbit cu Țălnar zilele trecute și i-am spus că trebuie să se coboare la nivelul jucătorilor și să le spună că onoarea e importantă. Să-și dea viața pe teren și suporterii atunci te aplaudă.
Eu am fost un pălmaș, un muncitor, n-am fost talentat, mi-e rușine de ce am jucat, dar dacă-ți dai viața suporterii apreciază. Trebuie să avem o mentalitate serioasă, jucătorii să bage piciorul și să plece la mai bine”, a declarat Mărginean pentru ProSport.
„Limoniu” susține că e dispus să meargă la Dinamo dacă va fi ofertat: „Eu sunt convins că Dinamo se salvează. Va juca baraj cu Rapid, pe Arena Națională, cu 50.000 de suporteri. Mă duc la meci și bate Dinamo cu 3-0. Ar fi bună acum o ofertă de la Dinamo. E SMURD Mulțescu acolo, eu pot fi SMURD pe salvat cluburi”.
Ardeleanul a fost un fotbalist important pentru Dinamo la începutul anilor ’80, făcând parte din formația cu care „câinii” au jucat semifinalele CCE cu Liverpool în 1984.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER