Fotbaliștii echipei giuleștene au anunțat la începutul acestei săptămâni că nu se vor antrena și nu se vor prezenta la următorul meci, programat în deplasare, cu Viitorul Constanța, dacă nu le vor fi achitate restanțele salariale.
În cursul zilei de ieri, jucătorii au decis să se prezinte la acest meci, fiindcă riscau să fie amendați de club.
Dănuț Lupu spune că jucătorii lui Marian Rada au luat decizia corectă, pentru că altfel făceau o mare greșeală.
„Copos nu e pe minus la Rapid. Jucătorii Rapidului ar fi făcut cea mai mare greșeală dacă nu s-ar fi prezentat la meciul cu Viitorul.” a spus Dănuț Lupu la Sport.ro
Fostul internațional a vorbit și despre situația de la Dinamo, fiind de părere că deși va califica echipa în cupele europene, Țălnar nu va fi păstrat și din vară.
„Țălnar nu cred că va rămâne și din vară pe banca lui Dinamo, deși cred că nu este o decizie foarte bună.”, a mai spus Lupu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER